Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte ALDE Bistriţa-Năsăud. Gestul său a fost în semn de solidaritate cu Biroul Politic Judeţean ALDE, care a fost dizolvat de conducerea centrală, după rezultatele de la europarlamentare.

„În 9 iulie, la nivelul Biroului Politic Central ALDE s-a luat hotărârea ca 37 de organizaţii şi birouri politice teritoriale să fie dizolvate, lucru de care toţi membrii Biroului Politic Executiv n-au ştiut nimic. Hotărârea a venit din partea preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu, pe care a supus-o votului din plen. După aceea, în Biroul Executiv Central, lumea a fost de acord, nu ai făcut 5%, eşti dizolvat, decizie care mi se pare corectă, dacă nu ţi-ai îndeplinit targetul, dar nu suficientă. Aici este diferenţa între cum gândesc eu şi ce a făcut preşedintele: că preşedinţii rămân în picioare, se dizolvă doar birourile politice teritoriale şi după aceea, în şapte zile, preşedinţii, care sunt intangibili, într-un turn de fildeş, nu sunt vinovaţi, să propună o altă listă pentru birouri politice interimare. Eu, în calitate de preşedinte, sunt solidar cu biroul meu judeţean şi-mi depun mandatul de preşedinte pe care i-l transmit preşedintelui Tăriceanu”, a declarat Ioan Ţintean, în cadrul unei conferinţe de presă.

Această solidaritate dintre mine şi Biroul Politic Judeţean Bistriţa-Năsăud al ALDE s-a manifestat pe toată durata perioadei de când lucrez cu aceşti oameni. Cu aceşti oameni din Biroul Politic Teritorial şi din Organizaţia Bistriţa-Năsăud am obţinut 11% pe judeţ la alegerile locale, am obţinut 8% pe ţară la alegerile generale parlamentare şi tot cu ei am obţinut 4,87% la alegerile europarlamentare. Nu pot să mă desolidarizez de aceşti oameni cu care au lucrat foarte bine şi ei să fie pedepsiţi, iar Ţintean, nu. Nu mi se pare corect şi decent în faţa opiniei publice. Mi se pare corect ca şi preşedintele Organizaţiei Bistriţa-Năsăud să facă acest gest”, a mai spus Ioan Ţintean.

SPUNE-TI PAREREA