Primăria municipiului Bistrița anunță pentru mâine – miercuri, 10 iulie 2019, redeschiderea sectorului din piața „Decebal” la care s-au încheiat lucrările de reparații capitale. Totodată vor începe lucrările de reparații capitale la sectorul „fructe” dinspre strada Cuza Vodă a pieței „Decebal”, durata lucrărilor fiind estimată la 4 săptămâni.
Lucrările de reparații capitale la piața „Decebal” au început luna trecută cu partea din spate a pieței (sector producători) și continuă, de mâine, cu partea din față (sector legume – fructe).
„Pentru desfășurarea în bune condiții a lucrărilor, producătorilor agricoli și persoanelor fizice autorizate care au funcționat în sectoarele aflate în curs de reabilitare li s-au pus la dispoziție spații în piața Independenței Nord și piața en-gros din strada Tărpiului.
Lucrările s-au desfășurat etapizat pentru a le oferi bistrițenilor din zona „Decebal” posibilitatea să achiziționeze din aceeași piață legumele și fructele necesare”, anunţă Primăria Bistriţa.

SPUNE-TI PAREREA