„PSD-ul viitorului nu poate fi condus de Viorica Dăncilă”, a transmis liderul TSD Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan, într-o postare pe Facebook.

„Cred că Domnia Sa trebuie să se concentreze pe problemele deloc puține ale Guvernului României! În schimb, Dna. Viorica Dăncilă nu reprezintă viitorul partidului din care eu, ca tânăr, fac și vreau să fac parte în continuare!

În urmă cu 10 ani m-am înscris în PSD, la puțin timp după ce am devenit major, pentru că aici am văzut o echipă de oameni capabili!

Am găsit în echipa PSD Bistrița-Năsăud oameni educați, vizionari și de caracter, dar uneori cu prea mult bun simț. Care în timp a ajuns să fie confundat cu altceva!

Un partid cu peste 500.000 de membri trebuie să fie condus și reprezentat de oameni pregătiți și cu “capul pe umeri”, nu de personaje gen “Mitralieră”. El și alții de teapa lui nu mai au ce căuta aici!

Am tăcut destul iar dacă vom tăcea și acum, vom fi complici la distrugerea celui mai mare partid din România!

Pentru mine și pentru mulți dintre tinerii mei colegi, personaje ca și “Mitralieră” sau Codrin Ștefănescu ar trebui să devină istorie!

Nu dau neapărat nume, dar îmi doresc ca în 29 iunie, cel mai mare partid din România să ofere lideri autentici, vizionari și competenți!

Nu mi-a fost rușine niciodată că sunt coleg cu Eugen Teodorovici, Mihai Fifor, Daniel Suciu, Liviu Pleșoianu, Ioan Deneș sau Victor Negrescu! Cred că oameni ca și ei trebuie să reprezinte imaginea și viitorul social-democrației!

Etapa prompteriștilor din politica românească și din PSD trebuie încheiată! Făcând asta, PSD va putea deveni primul partid cu adevărat modern și orientat spre viitor!

Oamenii și-au pus prea multă încredere în noi ca să îi dezamăgim. În 29 iunie avem o șansă istorică de a reforma PSD-ul și implicit clasa politică!

Votul e cea mai bună armă de a schimba! Ne vedem la congres!

#YoungSpirit
#PrimăvarăPolitică
#Curaj

Ca să nu se facă niciun fel de speculații, vreau să menționez că această opinie îmi aparține mie si colegilor din organizația de tineret. Nu implică Organizația Județeană PSD Bistrița-Năsăud”, a scris Bogdan Ivan.

1 COMENTARIU

  1. „Amice, eşti idiot”! Asa i-ar putea spune nenea Iancu, tânărului PSD-ist, care, ani de zile a tăcut ca porcu in păpusoi, abia acum după război, se scandalizează de situatia in care a ajuns PSD. Ba mai mult, el vorbeste de nulitătile de la vârful partidului si nu vede că în fruntea organizației PSD Bistrița-Năsăud este un chelner. Vorba proverbului: „Vede paiul din ochiul altuia și nu bârna din ochiul său”.

SPUNE-TI PAREREA