„Sesiunile foto nu rezolvă problemele! Apa este încă pe străzi, canalizările sunt executate tot prost (pe bani mulți), casele oamenilor sunt tot neprotejate”, a scris Doris Rai într-o postare pe Facebook.

Fosta consilieră județeană face și un apel la cei din politică și din administrație.

„Dragi politicieni ce vă vedeți deja în fotolii de lideri, lăsați fotografiile din teren și GÂNDIȚI măsuri preventive. Nu prea știți, din câte văd, ce este de făcut. Altfel, nu îmi explic cum, de 4 ani, o stradă se inundă la fiecare ploaie mai mare, iar voi nu știți altceva, decât să mergeți acolo, să faceți poze și să „constatați”. „Situația este sub control”… controlul apelor și al incapacității! În tot dezastrul acest, pompierii sunt cei pe care trebuie să îi felicităm. Ei nu fac poze, ei își fac treaba! Fapte, nu Fotografii”, a scris Doris Rai.

Aceasta vine și cu o soluție.

„Exemplu de măsură de prevenție: bazine de potop. În cazul în care se vărsa o cantitate mare de precipitații într-un termen scurt, apa este reținută în aceste bazine pentru a nu inunda locuințele si străzile. Costul unui bazin este de 1,8 milioane de euro. Se puteau face 4 astfel de bazine în Bistrița, din banii ce s-au investit în pârtia Cocoșelul”, a mai scris Doris Rai.

SPUNE-TI PAREREA