Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a punctat și în Bistrița-Năsăud alianța cu PSD pentru alegerile europarlamentare. Aurelian Pavelescu, președintele PNȚCD, a fost prezent la Bistrița, unde a participat într-o conferință de presă alături de președintele țărăniștilor din județ Ioan Chira și alături de președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

„E o onoare pentru mine să fiu astăzi aici. Am început un turneu prin țară, în urmă cu o săptămână, turneu pe care l-am pregătit pentru a da un mesaj în filialele PNȚCD, pentru a veni la vot și a vota lista PSD. Așa cum știți, în urmă cu două luni, am semnat un protocol cu Liviu Dragnea și pentru prima dată, în ultimii 30 de ani există un protocol de colaborare între cele două mari partide, adverse până mai ieri. Acest protocol nu a fost o întâmplare. Din motive politice extrem de importante, este vorba despre cauza națională. Situația României este foarte grea, suntem asaltați, ca popor și ca stat, în foarte multe zone de putere, pentru a merge mai departe pe un drum nedorit de noi, anume o Românie cu statut de colonie. Suntem un partid național, suntem un partid creștin, avem rădăcini istorice și nu putem asista la o asemenea situație. PSD este partidul care a și dorit și a și putut să se opună acestei conspirații numită de unii stat paralel, stat subteran”, a declarat Aurelian Pavelescu la Bistrița.

„Mi-aș dori foarte tare ca România să aibă patrioți în viitorii europarlamentari și când se duc la Bruxelles să se bată pentru Românie și nu pentru interesele PPE, PPC sau ce mai este pe acolo, pentru ca dacă eu aș fi fost europarlamentar al PPE l-ași fi luat la modul simbolic, de cravată pe domnul Weber, care a venit în România să înjure românii. Asta înseamnă să nu mai ai niciun gram de mândrie națională, de orgoliu pozitiv, ca să-i permiți chiar unuia care reprezintă o mare putere în Europa, să vină acasă să te înjure. Același lucru e valabil și cu domnul Timmermans, dar domnul Timmermans reprezintă o scară de bloc și înțeleg că nici n-a avut curajul să se pună pe o listă la europarlamentare a partidului, pentru că partidul riscă să nu intre în Parlamentul European (…) Eu vă spun că sunt onorat de această alianță. O să apară comentarii după această conferință de presă, abia aștept să le văd. Dar eu sunt onorat și fac parte dintre cei care recunosc calitatea de oameni de stat a lui Coposu și Rațiu. Sunt bucuros că în 1995, la Snagov, Iliescu, cu Coposu, cu Rațiu și cu ceva liberali, au decis destinele României, adică direcția euroatlantică și europeană a României”, a declarat președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

În urma alianței la nivel național, PSD a oferit un loc pe lista candidaților pentru Parlamentul European partidului condus de Aurelian Pavelescu. Candidatul PNȚCD pe lista PSD este Cristian Terheș, care se află pe locul 4, eligibil.

 

1 COMENTARIU

  1. Alianţa PNTCD cu PSD, făcuta de Pavelescu este mai degraba o tradare a valorilor in care cred ţărăniştii autentici. Nimeni nu ar fi putut să creadă, vreodată că e posibil să vadă ţărăniştii în alianţă cu partidul lui Iliescu. N-are de câştigat nimic PSD-ul pentru că ţărăniştii adevăraţi nu se vor duce să voteze PSD-ul.
    De altfel si Rodica Coposu, sora lui Corneliu Coposu, fost preşedinte al Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat în perioada 1990-1995, a criticat dur decizia lui Aurelian Pavelescu care se erijeaza in liderul actual al PNŢCD, de a face alianţă la alegerile europarlamentare cu partidul condus de Liviu Dragnea: „Domnul Pavelescu nu reperezintă PNŢCD-ul pe care-l ştim noi. Nu pot să spun decât că regret foarte mult că, prin această alianţă, se mânjeşte imaginea conducătorilor înaintaşi ai partidului, care au făcut ceva pentru ţara asta. Mă gândesc la Iuliu Maniu”.

SPUNE-TI PAREREA