„Foarte multă lume a făcut comentarii și speculații, când Doina Pană a anunțat că își dă demisia din motive de sănătate. Prin 2018 mi-a spus că a fost constatată această intoxicație cu mercur, mi-a spus că va depune sau că a depus o plângere. Cred că sunt instituții ale statului abilitate să verifice și să dea soluții”, a declarat Radu Moldovan, președintele PSD Bistrița-Năsăud, întrebat cum comentează cazul intoxicării fostului ministru Doina Pană cu mercur.

„La partea cum eu sunt subiectul de serviciu, dați-mi voie să zâmbesc și să nu comentez. Nu am fost citat în dosar, vă răspund direct la subiect și nu speculez”, a spus Radu Moldovan, întrebat cum comentează informațiile din presa națională, conform cărora ar fi implicat.

„Sunt solidar cu Doina Pană, cum am fost tot timpul. Eu sunt cel care a adus-o în partid pe Doina Pană, am convins-o să intre în politică. Am susținut-o și la această candidatură la europarlamentare. Eu aș fi fost cu mult mai fericit să fie în primii 10, dar PSD-ul în România nu este format doar din organizația Bistrița-Năsăud, iar rezultatele noastre, în promovarea oamenilor în funcții importante sunt de podium. Eu nu pot să fiu solidar cu ea, care a trecut prin momente grele, mă bucur foarte tare că este bine și aștept cu foarte mare interes rezultatul cercetărilor”, a mai spus liderul PSD.

SPUNE-TI PAREREA