Un accident spectaculos de circulație a avut loc vineri seara în Jelna. În urma impactului, o mașină s-a răsturnat și un pasager a fost rănit.

Din cercetarile și măsurătorile efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului a rezultat faptul că, un tânăr de 20 de ani, din Jelna, care conducea un autoturism pe direcția Jelna- Bistrița a intrat în coliziune cu un alt autoturism al cărui șofer efectua manevra de mers înapoi și nu s-a asigurat corespunzător. 

 In urma coliziunii, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a ieșit în afara părții carosabile unde s-a răsturnat, iar un tânăr de 28 de ani, pasager in autoturism, a fost rănit.

La scurt timp, polițiștii Serviciului Rutier au depistat autoturismul implicat in accidentul din aceasta seara de la Jelna și pe conducatorul acestuia. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani, din Bistrița. 

Din verificările efectuate, a rezultat faptul ca acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

SPUNE-TI PAREREA