Gloria Bistrița a câștigat meciul cu SCM Craiova și a urcat pe locul 4 în clasamentul Ligii Florilor la handbal feminin. Bistrițencele s-au impus cu scorul de 26-24, după ce la pauză conduceau cu 13-11.

Partida a fost una echilibrată, în tabăra Bistriței simțindu-se lipsa jucătoarelor indisponibile. Cele două formații au mers cap la cap pe aproape toată durata partidei, dar Gloria a forțat în momentele cheie. Cea mai bună jucătoare din lotul lui Horațiu Pașca a fost Teodora Bloj, care a făcut cel bun meci al său de când e la Bistrița.

Și portărița Măzăreanu a fost inspirată, salvând 8 mingi, cu un procentaj de 25 la sută. Bistrița a avut o cădere ușoară spre finalul meciului, când Craiova a reușit să păstreze egalitatea pe tabelă. Elevele lui Pașca și-au dorit însă mai mult victoria, au fost mai motivate și s-au impus, după o evoluție consistentă.

Au marcat: Teodora Bloj (7), Szilvia Szabo (5), Laura Pristăvița (5), Nicoleta Dincă (3), Daniela Todor (2), Daniela Rațiu (2), Magdalena Paraschiv (1), Andreea Bărbos (1).

SPUNE-TI PAREREA