CS Gloria Bistrița-Năsăud a câștigat meciul disputat acasă, cu Slatina, scor 25-24, după ce, în prima repriză, echipa lui Horațiu Pașca a fost dominată clar (12-14).

CS Gloria a început foarte slab meciul, în fața unor adversare venite la Bistrița să-și dea viața pe teren. Handbalistele lui Horațiu Pașca au făcut o primă repriză execrabilă, cu o apărare depășită la fiecare fază și cu un atac fără idei și fără vlagă. Slatina a avut și 6 goluri diferență (4-10, 5-11), doar inspirația Silviei Szabo la finalizare limitând dezastrul în prima parte. Bistrițencele s-au ridicat din corzi și au turat motoarele, reușind să intre la cabine la două lungimi distanță.

În partea secundă, s-au metamorfozat total. Pașca a schimbat portarul, Lia Sântâmărean a prins o zi bună, Bistrița s-a apărat mult mai bine la jucătoarele periculoase adverse și Szabo a fost în zi de grație, ciuruind poarta Slatinei. Și extremele gazdelor și-au revenit, Gloria reușind să egaleze și să preia conducerea (18-17) în minutul 44 iar apoi să se desprindă la 4 goluri. Oltencele au tras cu dinții până în ultimele secunde, dar s-au recunoscut învinse la final, după un meci foarte spectaculos.

De menționat că Gloria a avut mai multe jucătoare indisponibile sau nerefăcute pentru acest meci. Nu au jucat Paula Garcia, Andreea Tetean, Valentina Ardean Elisei și nici Teodora Bloj.

Pentru Gloria au marcat: Szabo (11), Rațiu (4), Todor (4), Bărbos (2), Almudena (1), Pristaviță (1), Dincă (1), Zegrean (1).

foto: Mihaela Ivan

SPUNE-TI PAREREA