Prefectul Ovidiu Frenț ne tot zice, de ceva timp, ce bine se trăiește în Românica, că nu mai pleacă bistrițenii din țară în număr atât de mare, ba chiar că ar fi momentul să se întoarcă cei plecați. Recent, într-o întâlnire la care a participat și Vasile Bar, un alt ilustru al societății contemporane bistrițene, Ovidiu Frenț ne explica cum ar fi momentul să se întoarcă românii acasă, că se pot refinanța creditele, ba chiar era de acord cu ideea că în România se poate câștiga la fel de bine ca în Occident. De vreo două zile, a prezentat statistici conform cărora tot mai puțini români pleacă, fără a se gândi că, poate, nu mai are cine pleca și că am rămas câțiva fraieri să susținem statul și salariile lor nesimțite.

Singura explicație logică pentru care face astfel de afirmații fanteziste ar fi aceea că se raportează strict la lumea lor, a bugetarilor care au ajuns să câștige peste 1000 de euro pe lună, au mașini de serviciu și iau masa aproape zilnic la sindrofii organizate din banii publici, ca să nu mai vorbim de deplasări în străinătate.

Asta ar fi singura explicație logică, pentru că, în România reală, cu greu poți să spui că se trăiește mai bine. Și vorbesc ca unul care n-a fost niciodată angajat la stat și am plătit contribuțiile cu strictețe, eu sau angajatorul, de peste 10 ani de când lucrez în același domeniu. Mai mult, am prieteni care lucrează sau au afaceri în diferite domenii și îmi spun că sunt multe luni în care nu rămân cu niciun ban, ba chiar sunt nevoiți să găsească diferite surse de finanțare sau de împrumut, pentru a-și susține afacerile. Poate domnul prefect se face că nu înțelege, dar să mărești salariul minim din pix, să le dai angajaților de la stat mai mulți bani, că statul are de unde și să-i strângi cu ușa pe privați nu înseamnă tocmai că ai făcut ceva pentru a crește nivelul de trai.

În ceea ce privește plecatul în străinătate, vorbesc în cunoștință de cauză, 6 dintre membrii familiei fiind în diaspora și absolut niciunul nu s-ar mai întoarce în viitorul apropiat, din simplul motiv că în România ar câștiga cât să trăiască de pe o zi pe alta. Mai grav, unii au încercat să facă ceva aici, dar au dat chix din cauza măsurilor „excelente” date, de-a lungul timpului, de cei care au condus statul român și au acumulat datorii pe care trebuie să le plătească. Evident, unul dintre motivele pentru care nu se întorc este și acela că sunt scârbiți de ce se întâmplă în țară și fac zilnic mișto de noi, care suntem conduși de șefa dumneavoastră, doamna Dăncilă, de care probabil că sunteți mândră, domnule prefect.

Pentru noi, cei rămași, ar mai fi problema creșterii prețurilor și explozia monedei euro, dar de asta din urmă nu mai pomenesc nimic, că, la cât de mult vă iubiți țara, ați fi în stare să ne spuneți că e bine că a crescut cursul euro, în contextul în care ne trimit neamurile din străinătate bani acasă.

În concluzie, dacă tot se trăiește atât de bine, v-am sugera să renunțați la posturile călduțe de la stat și să veniți în mediul privat, să trăiți din salariile mari pe care le-a făcut din pix cel mai bun guvern al României sau chiar să vă deschideți o afacere, pentru a-i încuraja pe tinerii plecați să se întoarcă în țară. Pentru că  n-ai cum să nu-ți iubești țara când pozezi în politicianul cool, care participă la toate maratoanele, stă zilnic în lumea bună, la costum, se laudă cu acțiuni caritabile, fiind liniștit că, în fiecare lună, la dată fixă, îți intră aproape 2000 de euro pe card.

 

 

 

 

 

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA