Din păcate, astăzi, virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la mistreți în județul Bistrița-Năsăud la două cazuri, pe raza fondului de vânătoare Agrieș 3, într-o zonă situată la aproximativ 1 km de limita cu județul Maramureș și 12 km față de județul Cluj.

• Suspiciunea a fost emisă la data de 16.01.2019 în urma emiterii unui buletin de analiză de către LSVSA Maramureș. Probele au fost imediat trimise către IDSA București, care a confirmat suspiciunea.

• Imediat, serviciile veterinare au intervenit, zona a fost dezinfectat, iar carcasele au fost distruse.

A fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Bistrița-Năsăud, sub coordonarea subprefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții, care va fi completat în ședința CLCB convocată astăzi, 18.01.2019.

Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: 

• vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, toți porcii domestici din din zonele infectate să fie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la niciun produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploatație, reducerea efectivului de mistreţi pentru zonele neafectate de PPA, prin vânarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

 

Totodată, au fost notificate Direcțiile Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județele Maramureș și Cluj.  

Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

1 COMENTARIU

SPUNE-TI PAREREA