O informație cel puțin interesantă a fost lansată, pe surse, zilele trecute. Deputatului PSD, Daniel Suciu, i s-ar fi propus preluarea șefiei filialei județene a PNL Bistrița-Năsăud.

Informația a apărut în spațiul public după ce Daniel Suciu a vorbit, în cadrul unei emisiuni televizate, despre acest subiect. „În luna decembrie, când era scandalul și circul cu demiterea președintelui Liviu Dragnea (n.r – din funcția de președinte al Camerei Deputaților), un personaj din PNL mi-a aruncat propunerea să vin președinte la PNL Bistrița-Năsăud. Eu am început să râd și am răspuns: cred că nu-mi faceți mie propunerea asta… Este exclus”, a declarat Daniel Suciu pentru ObservatorBN.

Daniel Suciu spune că președintele PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, știe de această propunere.

Context. În luna decembrie, opoziția din Camera Deputaților a încercat demiterea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților și a lui Florin Iordache, din funcția de vicepreședinte al Camerei. Pentru punerea pe ordinea de zi a celor două proiecte, era nevoie de acordul tuturor liderilor grupurilor parlamentare, iar PSD s-a opus. Lider de grup al PSD este Daniel Suciu.

 

 

2 COMENTARII

  1. Acuma ästia spera ca prin ” mutarea ” d.lui Daniel Suciu , sa ajunga si ei la „ciolan „… sau vor de fapt o reformatare a fostului USL ( local macar ) ? Chiar credeti ca nu s-a „prins „de aceasta „smecherie ” ?
    Adevarul este ca pe vremea USL-ului era ok… ptr ambele partide si tzara a mers bine .

  2. N-ar fi o mutare rea ! In felul asta, poate-l determina si pe domnul Tariceanu sa treaca in ” banca celor de dreapta ” politica si astfel sa pasim pe ” calea capitalismului salbatic „… al celor imbuibati si carora nu le pasa de ” pro.stime „! ! !

SPUNE-TI PAREREA