Experiment de BLUES cu ALCOOL la Bistrița pe texte ale poetului Ion Mureșan este un concert susținut de  Ada Milea & Sir Blues Vali Răcilă. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 5 ianuarie 2019, ora 19:00 Sinagoga Bistrița, fiind organizat de Consiliul Județean și Centrul Județean de Cultură.

“Experiment de BLUES cu ALCOOL” e un concert care combină elementele de “slide
guitar” ale lui SirBlues Vali Răcilă cu percuțiile atipice, clopoțeii și sticlele
acordate ale Adei Milea pe texte ale poetului Ion Mureșan.

SirBlues Vali Răcilă:

S-a născut la 13 mai 1953, în Iași, a copilărit la Vatra Dornei și a absolvit
Facultatea de Socio-Psihologie din Iași. A cântat blues încă din perioada liceului,
fascinat de Hendrix, Stones, Mayall, BB King si Bob Dylan. A fost actor la Teatrul
‘Mihai Eminescu’ din Botoșani între anii 1979 și 2002. Are activitati creative cu
beneficiarii din CRRN Darmanesti si din alte centre similare ale DGASPC Bacau.
A cântat și cântă BLUES în diferite locuri din țară și străinătate, urmărit de
porecla ‘SirBlues’.

Discografie:

Handmade Blues (Vali Răcilă & Raul Kușak) – apărut în 2011
Stay Styx-ed to the Blues! – apărut în 2015

Ada Milea

S-a născut pe 5 august 1975 și e absolventă a Universității de Artă Teatrală din Tg.
Mureş, secția « actorie ». A fost actrita a Teatrului Naţional din Tg. Mureş
aproximativ 3 ani, apoi a devenit artist independent și a colaborat cu aproape toate
teatrele din țară. A inventat cântece pentru spectacolele unor regizori (Dabija,
Afrim, Măniuțiu, etc.) și spectacole-concert bazate pe textele unor cărți
interesante (Insula, Visătorul, Quijote, Svejk, Apolodor, etc.) și a avut numeroase
concerte în țară și străinătate.

Discografie:

‘Aberaţii sonore’ (1997); ‘Republica Mioriticã România’ (1999);
‘Absurdistan’ (2002); ‘No Mom’S Land (2002); ‘ De ce fierbe…’ după A. Veteranyi
(2003); ‘Apolodor’ după Gellu Naum (2003); ‘Quijote’ după Cervantes (2004);
‘Quixote’ – în limba englezã (2006); ‘Nasul’ după Gogol – (2007); ‘Inventar’ –
(2008); ‘The Island’ – dupa Gellu Naum, cu Alexander Balanescu, Ada Milea si
Balanescu Quartet (2011); ‘Apolodor in English’ – dupa Gellu Naum (2011); ‘Alcool’ –
după Ion Mureșan (2012) ‘Cântece de iarnă’ (2015)

 

SPUNE-TI PAREREA