Consilierul județean Florin Moldovan (PNL) a cerut în ședința de Consiliu Județean de astăzi să nu se mai servească fasole cu cârnați de Ziua Națională a României. Florin Moldovan spune că a ridicat problema și în ședința comisiei în care s-au aprobat banii pentru evenimentul care a avut loc anul acesta de 1 Decembrie, dar că propunerea sa nu a fost pusă în practică.

„În ședința de Consiliu din luna octombrie, la bugetarea proiectului referitor la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie, Consiliul Județean a aprobat suma de 170.000 lei, din care 70.000 au fost repartizați pentru târgul de produse tradiționale și degustarea acestora. Încă din ședința de comisie, am solicitat express ca acest eveniment să nu se rezume doar la fasole si cârnați dar, din pacate, acest meniu tradițional, prezent si la celelalte ediții a fost varianta pentru care s-a optat, în acest fel, diversitatea care era expusă în proiect fiind aproape inexistentă”, a spus Florin Moldovan.

Consilierul liberal i-a cerut președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, să ia în calcul, pentru manifestările viitoare, un meniu mai variat de produse tradiționale, făcând referire la festivalurile de street-food care au succes în țară.

„Sunt de părere că avem destule exemple de evenimente de tip ‘street food’ din care ne putem inspira, aducând o îmbunătățire unor astfel de manifestări, pentru că e inadmisibil ca la 100 de ani de la Marea Unire sa ne comportăm exact ca în primul an de România mare. În acest sens, vă adresez rugămintea ca pe viitor, să existe o consultare mult mai amplă asupra unor astfel de evenimente, pentru că vorbim de bani publici”, a spus Florin Moldovan.

 

SPUNE-TI PAREREA