Luna decembrie este, în opinia majorității, luna „bucuriei“ – o bucurie care se traduce tot mai mult în cantitatea de ambalaje voluminoase aruncate după Crăciun în containerele din oraș. Astăzi, odată cu sărbătoarea Sfântului Nicolae, s-a dat startul sezonului de publicat pe facebook fotografii cu cele mai tari cadouri pe care unii le oferă copiilor în această lună. Jucării scumpe care vor sfârși repede în lada cu jucării de care copiii s-au plictisit, tone de dulciuri cu conținut exploziv de zahăr și, pentru cei mai norocoși, tablete sau smartphone-uri.
Aș minți dacă aș spune că nu mă preocupă și pe mine ideea de a oferi copiilor mei cadouri de care să se bucure, în această perioadă. Și, evident, toată familia, bunicii și mătușile, se dau peste cap să îi răsfețe de Moș Nicolae și de Crăciun. Sărbătorile n-ar avea farmec dacă nu ar exista acele momente neprețuite în care ei deschid cadourile, se bucură, se ceartă și plâng pentru că ăsta mic vrea ce a primit soră-sa (invers, mai puțin probabil).

Dar mi-am propus ca niciodată să nu fac mari eforturi în privința cadourilor. Mai ales de Moș Nicolae, zi care, pe lângă tradiția de a oferi cadouri, celebrează generozitatea. Când fetița mea era la grădiniță, de Moș Nicolae toți copiii primeau nuci, migdale, alune și turtă dulce, bunătăți pe care erau îndemnați să le împartă, acasă, cu frații, părinții sau bunicii. În acest fel, copiii învățau că, de Moș Nicolae, nu doar primim, ci și dăruim, împărțim, suntem generoși. Legenda Sfântului Nicolae vorbește, mai mult despre ideea de primi un dar neșteptat atunci când ai mare nevoie de el, dar, cu timpul, s-a transformat într-un obicei de a oferi și de primi cadouri, iar, în ultimul timp, într-o ocazie ca unii să primească tot ce își doresc.

Dar eu rămân destul de fidelă ideii cu portocale, clementine, nuci și turtă dulce. Pentru că sunt copii care, în alte părți ale lumii, se sting de foame, iar, la noi, în România, se culcă flămânzi. Sigur, faptul că eu procedez așa, nu rezolvă problemele lumii, dar ne face mai conștienți că ar trebui să ne bucurăm de ceea ce avem. Pentru că unele lucruri care nouă ni se par acum o banalitate, pentru alții ar fi un miracol.
Un alt motiv pentru care nu cumpăr cadouri scumpe de Sărbători și nici măcar de zilele de naștere ale copiilor mei ține de felul în care vreau să îi cresc.

În ultimii ani, părinții au devenit mai preocupați de fastul aniversărilor celor mici, decât de relațiile lor de prietenie. Pentru cei mai mulți, bucuria unei zile de naștere înseamnă cât mai mulți copii, cadouri, torturi spectaculoase și multe poze pe facebook de la marele eveniment.
Pentru mine, ziua de naștere a copilului meu înseamnă o zi în care să aibă aproape familia, oamenii dragi și doi-trei prieteni la care ține. Au fost ani în care am ținut zile de naștere acasă, ani în care am ieșit la un picnic, au fost și ani în care am ieșit la un ceai și clătite cu o prietenă și chiar ani în care nu am făcut nimic. Fiica mea are 7 ani și e ok cu asta. Nu a făcut o tragedie din faptul că, într-un an, am uitat să aduc tortul la grădiniță de ziua ei și nu a făcut o tragedie din faptul că, uneori, nici n-am făcut tort. Ultima dată când a fost ziua ei am ieșit cu o prietenă și fetița ei și am mâncat clătite în oraș.
Când am ajuns acasă, i-am spus că și-a uitat cadoul de la prietena ei în mașină. „Lasă, nu contează, important este că mi s-a ținut ziua și că nu am fost bolnavă“

Atunci când va crește, vreau să știe că prietenii nu înseamnă un grup de oameni care au doar interese și standarde comune, se îmbracă în același stil, au aceeași marcă de telefon și aceleași mașini. Prietenii înseamnă oamenii care sunt alături de tine la bine și la greu și care depășesc un anumit nivel spiritual.
Când o să își facă o recapitulare a vieții, nu va vedea doar poze cu ea și obiectele pe care le-a primit, ci poze în care râde, se bucură de lucruri simple alături de familie și puținii prieteni adevărați, este iubită și apreciată pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce are.
Și vreau să mai știe că nu tot timpul va primi ce își dorește și asta nu este o tragedie. Nu vreau să cresc un copil obișnuit să i se satisfacă toate dorințele și să ajungă un adult care atunci când se va confrunta cu probleme sau cu momente în care viața îi va refuza ceva, să clacheze psihic și să ia decizii iraționale.
Poate pentru unii e important să primească zeci de comentarii și aprecieri la ceea ce le-au cumpărat copiilor. Dar și mai important este să își dea seama câți din lista aia de sute sau mii de prieteni de pe facebook care dau like, ar fi alături de ei dacă nu ar mai avea cu ce să se laude.

1 COMENTARIU

  1. Am trăit pe pielea mea…mi-am dat seama cine îmi e prieten adevărat,am pierdut multe in viața mea mai ales in ultimele luni…și nu mi-a fost nimeni alaturi…doar familia și 3prieteni care îmi ridicau moralu cât puteau,se străduiau să mă facă să zâmbesc și să gândesc pozitiv…curios este că nu sunt români…românii nici nu’si mai amintesc că exist sau că am existat cândva în viața lor…Dar asta se numește experiența…viața merge înainte✌✌✌

SPUNE-TI PAREREA