Ziua Internațională a Voluntariatului a fost sărbătorită astăzi la Bistrița de căter Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, alături de Clubul Lions Bistrita.
Directorul cancelariei prefectului, Mihaela Ivan, a transmis mesajul prefectului Ovidiu Victor Frenţ.

„Voluntariatul ne demonstrează că există oameni de bine, care fac lucruri pentru alții, doar pentru că știu că oamenii au nevoie de oameni ca să crească. Îi felicit pe toți cei care vă rupeți din timpul vostru și îl dați comunității prin proiecte frumoase și le mulțumesc celor de la Lions Club Bistrița că oferă un cadru propice pentru a face acest lucru.
Voluntariatul este îndreptat către alții, dar ajută la schimbarea în bine și a vieții voluntarilor. Într-un astfel de mediu își găsesc prieteni, obiective, descoperă că lumea e un loc unde proiectele se transformă-n fapte.
Acest lucru, cu toate că nu caută consemnare, este de folos și pentru că o lege, respectiv legea Nr.78/2014 specifică faptul că activităţile de voluntariat pot fi luate în considerare ca şi experienţă.
Așadar, aveți toate ingredientele să fiți în continuare voluntari și să îi determinați și pe alți oameni, tot așa ca voi, plămădiți să facă bine, să devină voluntari!
Felicitări tuturor celor ce se implică, indiferent de ONG și cauze, spor la fapte bune și vă mulțumim că n-aveți astâmpăr și aduceți zâmbete.

Felicitări Alex Muresan, Președinte Lions Club Bistrița și echipei tale, pentru proiectele cu suflet!”, a spus Mihaela Ivan.

• Misiunea Cluburilor Lions este crearea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar celor aflați la nevoie. Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.
• Lions înseamnă a oferi şanse unui tânăr talentat, a face o bucurie unei persoane vârstnice, înseamnă a oferi speranţă celor mai puţin norocoşi. Lions înseamnă un zâmbet pe buzele unui copil orfan, un licăr de lumină în ochii unei persoane cu probleme de vedere sau sprijin pentru persoanele cu handicap.
• Pentru membrii Lions “NOI SERVIM” este mai mult decat un motto. Este o prioritate şi o filozofie.

SPUNE-TI PAREREA