Voluntarii Tășuleasa Social au vizitat cele 174 de școli care s-au implicat, în primăvara acestui an, într-un amplu proiect de colectare a deleurilor din mase plastice. Tășuleasa Social a oferit elevilor un cadou inedit: pixuri biodegradabile, confecționate din carton și plastic obținut din plante.

„Ziua Voluntarilor Mici 2018 s-a încheiat oficial!
În ultimele 2 săptămăni voluntarii Tășuleasa au vizitat cele 174 de școli care au participat în primăvară la Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici. Am împărțit 23.000 pixuri biodegradabile (carton + plastic realizat din plante), procurate din banii primiți în urma colectării deșeurilor din mase plastice în luna aprilie. Este un gest simbolic, dar plin de semnificație pentru ca elevii să vadă că putem face alegeri care să fie cât mai puțin dăunătoare mediului, sau chiar deloc.

Reamintim că în primăvară le-am propus elevilor din 174 de școli din 5 județe să colecteze deșeurile din mase plastice din propria gospodărie, pe perioada vacanței de Paște, în semn de mulțumire pentru cadoul primit la Camionul de Crăciun. Pe 14 aprilie noi am adunat sacii și i-am dat mai departe spre reciclare“, a precizat asociația pe pagina oficială de facebook.

SPUNE-TI PAREREA