Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, va moderniza clădirea ”fostului Tribunal” din municipiul Bistrița și o va amenaja pentru derularea cursurilor la Extensia Bistrița a Universității Tehnice.

Este vorba despre un proiect cu finanțare europeană în valoare de 2,2 milioane de euro, a cărei perioadă de implementare este de 24 de luni.

„Printr-un parteneriat solid între Consiliul Județean și zona universitară de la Cluj, îmi doresc să oferim oportunități de studii de calitate la Bistrița pentru tinerii din județul nostru și nu numai! Vreau să mulțumesc Universității Tehnice din Cluj-Napoca pentru implicarea în comunitatea județului nostru și vreau să îi asigur că, la fel ca până acum, în mine au un partener solid în dezvoltarea învățământului universitar la Bistrița”, a spus președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan.

Contractul de finanțare a fost semnat astăzi, la Consiliul Județean.

Valoarea proiectului: 10,8 milioane de lei (2,2 milioane euro) – 98%

Valoare cofinanțare Universitatea Tehnică: 2%

Perioada de implementare: 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare.

Obiectivul general al proiectului il reprezintă ”Reabilitarea și schimbarea destinației din sediu administrativ în spații de învățământ”.

Proiectul cuprinde și conservarea patrimoniului istoric a uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Bistrița.

 

În prezent sunt 535 de studenți înscriși la extensia Bistrița a UTCN.

În total, de la deschiderea extensiei Bistrița, începând cu anul 2005 au finalizat studiile peste 7.000 de tineri.

Mare parte dintre studenți, au un loc de muncă bine plătit încă din perioada facultății.

 

SPUNE-TI PAREREA