Penitenciarului Bistrița a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Festivalul de folclor pentru deţinuţi – ediţia a IV-a, organizat la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

În cadrul festivalului a fost prezentat un amplu program artistic structurat pe trei secţiuni distincte: muzică populară, dansuri tradiționale românești şi o expoziție de artizanat, la care au participat 21 de unităţi de detenţie din toată ţara şi peste 90 de persoane private de libertate.
Penitenciarul Bistrița a participat cu formația de dansuri populare “ TRII ZĂBRELE ȘI UNA RUPTĂ” compusă din șapte persoane private de libertate la două secțiuni, respectiv muzică populară și dansuri tradiționale românești, obținând premiul întâi la secțiunea Dans popular. Formația de dansuri populare “ TRII ZĂBRELE ȘI UNA RUPTĂ” coordonată de specialiștii din cadrul Penitenciarului Bistrița, a beneficiat de sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor și al Palatului Culturii din Bistrița.
Evenimentul, organizat pentru al patrulea an consecutiv, a avut loc în baza unei colaborări începute între Administrația Naţională a Penitenciarelor şi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti. El vizează promovarea tradiţiilor, obiceiurilor populare româneşti şi valorificarea valenţelor educative ale acestora, dar şi identificarea şi dezvoltarea aptitudinilor artistice ale persoanelor aflate în detenţie.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor înscrie acest eveniment în seria acţiunilor de sensibilizare a societăţii cu privire la importanţa implicării în proiecte care vizează facilitarea reintegrării sociale a persoanelor după executarea pedepselor privative de libertate.

 

Sursa tex & foto: comunicat de presă Penitenciarul Bistrița

SPUNE-TI PAREREA