În 2017, potrivit raportului Greenpeace România, autoritățile au identificat 12.487 de cazuri de tăieri ilegale la nivel național, în medie 34 pe zi, cu 32% mai multe decât în anul anterior. O contribuție importantă la identificarea acestor cazuri a avut-o societatea civilă, în unele județe – Dolj, Gorj, Vâlcea – jumătate din cazurile investigate de autorități fiind identificate de cetățeni. În Bistrița-Năsăud au fost raportate 619 cazuri de tăieri ilegale.

Conform Raportului tăierilor ilegale din pădurile României în 2017, cele mai multe cazuri au fost identificate, ca și în 2016, în județele Mureș – 1.511 cazuri (12%), Brașov – 762 de cazuri (6%) și Olt – 730 de cazuri (6%). Valoarea prejudiciului înregistrat ca urmare a tăierilor ilegale de arbori se ridică la 41.546.406,87 lei la nivel național, în creștere cu 5,25% față de anul anterior.
Comparativ cu 2016, gravitatea faptelor a crescut, înregistrându-se 8.461 de infracțiuni, cu 62,02% mai multe față de anul anterior.
“Este important să menționăm diferențele dintre cazuri, în unele situații fiind vorba despre 1-2 metri cubi tăiați ilegal/caz, iar în alte cazuri fiind sute sau chiar mii de metri cubi. De exemplu, în județele Argeș și Olt, deși s-a înregistrat un număr mare de cazuri, volumul mediu de lemn tăiat ilegal/caz este de 3-4 metri cubi. La polul opus se situează județele Cluj, Maramureș și Sibiu, care totalizează 53,97% din volumul de lemn tăiat ilegal în 2017, la nivel național”, declară Crisanta Lungu, coordonator regional al campaniei de păduri și biodiversitate.
Un rol important în identificarea și semnalarea cazurilor de tăieri ilegale l-a avut societatea civilă, cea mai importantă contribuție înregistrându-se în județul Dolj, unde 57,22% din totalul cazurilor investigate de autorități au fost semnalate de către cetățeni, acesta fiind urmat de județele Gorj, cu 49,40% și Vâlcea, cu 47,15%.
“Aplaudăm contribuția societății civile în identificarea cazurilor de tăieri ilegale, dar aceasta ar trebui să fie, în primul rând, o prioritate a autorităților. Deoarece acestea sunt ineficiente în lupta împotriva tăierilor ilegale, vom lansa în curând aplicația Forest Guardians, un instrument care permite cetățenilor să se implice activ în lupta pentru protejarea pădurilor, prin identificarea tăierilor ilegale și raportarea lor, precum și în verificarea legalității transporturilor de lemn.”, spune Ciprian Gălușcă, coordonator al campaniei de păduri și biodiversitate a Greenpeace România.


Primele 10 județe după numărul de cazuri de tăieri ilegale, în anul 2017

Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale au fost identificate, ca și în anul anterior, în județele: Mureș – 1.511 cazuri (12%), Brașov – 762 de cazuri (6%)
și Olt – 730 de cazuri (6%), iar cele mai puține au fost înregistrate în județele Ialomița și Ilfov – câte 22 de cazuri în fiecare județ, respectiv Brăila –14 cazuri.

Primele 10 județe după numărul de infracțiuni, în anul 2017

În ceea ce privește gravitatea faptelor, la nivelul anului 2017 s-au înregistrat 8.461 de infracțiuni, în creștere cu 62,02% față de anul 2016, când se înregistrase o scădere cu 47% față de anul anterior. Cele mai multe infracțiuni provin din județele: Argeș – 458 de infracțiuni, Mureș – 449 și Maramureș – 420, împreună cele 3 județe totalizând 15,68%, din infracțiunile constatate la nivel național.

Primele 10 județe după numărul de contravenții, în anul 2017

În cursul anului 2017 au fost aplicate 19.824 de contravenții, cu 10,97% mai puține decât în anul anterior. Cele mai multe dintre acestea au fost înregistrate în județele Vrancea – 1.693, Mureș – 1.647 și Argeș – 1.545. Cele trei județe totalizează 24,64% din contravențiile aplicate la nivel național.

Primele 10 județe după valoarea sancțiunilor, în anul 2017

La nivel național au fost aplicate sancțiuni în valoare de 42.289.200 lei, cu 27,99% mai mult decât în anul anterior. Cea mai mare valoare totală
sancțiunilor a fost înregistrată în județele Mureș – 3.282.800 lei, Olt – 3.185.800 lei și Argeș – 2.658.500 lei, cele trei județe totalizând 21,58% din
valoarea tuturor sancțiunilor aplicate la nivel național.

VEZI RAPORTUL COMPLET AICI!

SPUNE-TI PAREREA