În dimineaţa zilei de 8 august, la vârsta de 74 de ani, părintele VICTOR FĂGĂRAŞ, a trecut din această lume în veşnicia lui Dumnezeu, încărcat de fapte bune, rugăciune şi omenie.

Născut în 4 februarie 1944 în localitatea Ardan, judeţul Bistriţa-Năsăud, a studiat la Seminarul Teologic din Cluj şi a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu în anul 1968. Din acest an a păstorit Parohia Pinticu Tecii ( 1968  –  1971), apoi Parohia Monor ( 1971 – 1980) iar din anul 1980 a fost preot paroh la Bistriţa, până în anul pensionării, 2010.

Slujba de priveghi va avea loc vineri, orele 19 în biserica „ Sf. Ana” de la Big, iar slujba de înmormântare va fi oficiată sâmbătă orele 12 la biserica „Sf. Trei Ierarhi” de pe strada Alexandru Odobescu.

Din motive obiective, Înaltpreasfinţitul Andrei care a transmis condoleanţe familiei, nu va putea participa la slujba de înmormântare, dar va fi alături cu sufletul printr-un delegat de la Centrul Eparhial.

Dumnezeu să-l aşeze în ceata drepţilor, familia mângâiată, iar noi colegii îi vom purta o pioasă amintire în rugăciuni de pomenire.

Un ultim omagiu din partea preoţilor!

 

Protopop de Bistriţa,

Pr. Alexandru Vidican

SPUNE-TI PAREREA