Evenimentele din ultima perioadă le aduc aminte românilor, tot mai mult, de un regim pe care unii îl urăsc, alții îl regretă. Printre “reminder-ele” pe facebook despre mineriade, manipulări în masă și propagandă ceaușistă, am găsit o postare interesantă aparținând Oanei Dobre-Timofte:

„Asta e țara în care, în urmă cu exact 28 de ani, oamenii erau bătuți pe stradă, cu pumnii și cu bâtele, pentru că păreau intelectuali. Repet: pentru că păreau intelectuali. E țara în care patru oameni au fost uciși pentru că păreau intelectuali“.

Repetiția „păreau intelectuali“ are rolul, cel mai probabil, de a sublinia situația absurdă în care s-a putut ajunge, situația în care putea fi bătut, abuzat sau chiar omorât un om în acele vremuri.

Din păcate, acel “repet” ar merge azi după un „PĂREAU“ scris cu majuscule. Dacă atunci oamenii intelectuali aveau o bază solidă în ceea ce privește educația și cultura generală, aveau ceva lecturi de căpătâi, astăzi tot mai mulți oameni doar PAR intelectuali și își dau cu părerea despre orice, dacă părerea lor este “la modă”. Astăzi nu e foarte greu să pari deștept: dai share la cei mai cool bloggeri, îți pui o poză cu o carte și o cafea, îți aplici la profil un sticker intelligent cu #rezist sau Je suis Charlie. Sau îți faci un selfie cum urmărești meciul cu Simona Halep, că, se știe, tenisul e mai mult pentru pentru elite și intelectuali.

În vâlva mitingului de la București, am urmărit cam tot ce s-a scris despre eveniment. Am urmărit reportajele publicațiilor recente, care se vor quality și imparțiale și nu pot să spun că abordarea lor nu este și realistă. Oamenii săraci, inculți, cu haine de prost gust, privirea goală și rânjete prostești pe chip există. Există această categorie de oameni pe care unii i-au catalogat “suboameni”. Dar sunt sigură că la miting au fost și altfel de persoane și acele cadre care arată o Românie jalnică, ignorantă, dezgustătoare și incultă au fost atent selecționate pentru a obține o anumită reacție. E clar că PSD-ul condus de Dragnea nu e  cel mai în măsură să facă un protest anti-justiție, dar  cred că orice om rezonabil ar trebui să remarce un lucru: justiția nu se face cu arestări live și aplicarea legii nu este un reality-show. Deci nu cred că justiția din România, la ora actuală, are nevoie de apărare și compasiune din partea opiniei publice, atâta timp cât vedem la TV circ ieftin cu oameni “corupți” în cătușe, plimbări cu dube și picanterii din închisori, dar nimeni nu își pune vreo întrebare despre recuperarea prejudiciilor. Evident că oamenii corupți ar trebui să dispară din orice funcție publică și din orice instituție administrativă, dar nu mă identific cu „inteligenții” care o idolatrizează pe Kovesi și consideră că show-urile mediatice din ultimii ani înseamnă că în România chiar se face curat. Înțeleg că încercarea partidului aflat la guvernare de a schimba niște legi în domeniul justiției a stârnit suspiciuni și indignare, având în vedere că inițiativa vine din partea unor lideri cu un statut cel puțin dubios. Cred că, pe bună dreptate, multe situații absurde și nereguli din această țară au stârnit furia unor oameni de bună credință. Dar printre protestatarii anti-PSD și marii doritori de justiție s-au aflat și o grămadă de ipocriți care, într-o formă sau alta, au profitat și încă mai profită de avantaje din partea partidului aflat la putere. Sunt genul de oameni s-au prins că valul de simpatie publică o ia într-o anumită direcție și e bine să te prefaci că îți plac cărțile, voluntariatul, împăduririle, Roșia Montană, protestele anti-PSD, rock-ul, #rezistul și Simona Halep.

Nu urmăresc competițiile sportive, dar apreciez orice om care face performanță și se străduiește să dea tot ce e mai bun, fie că e vorba de un sport, de o pasiune sau un job. Dar nu cred că România ar trebui să însemne neapărat Halep, Hagi sau Nadia Comăneci.  Așa cum Anglia nu înseamnă, în primul rând, Beckham, ci Shakespeare. Când mă gândesc la Rusia sau Franța, nu îmi vine în minte niciun sportiv, îmi vin în minte Dostoievski și Voltaire, Sartre sau Emile Zola. Așa că deștepții care cred că performanțele unui sportiv sunt determinante pentru imaginea României în lume, chiar au o problemă.

Am comentat, zilele trecute, reacția susținătorilor lui Halep față de apariția primarului Capitalei, alături de sportivă, la prezentarea cupei de la Roland Garros. După cum spuneam, mi se pare ceva firesc, în orice țară, ca un oficial, fie el președinte, primar sau altceva, să întâmpine un sportiv, să îi adreseze un mesaj sau să îi ofere o disctincție. Oficialul este reprezentantul unor oameni care l-au ales și atitudinea sau gesturile sale față de o persoană care a atins o performanță ar trebui să reprezinte tocmai atitudinea acelei mase de oameni care s-au adunat să aplaude și să își exprime admirația. Nu cred că e neapărat vorba de a fura meritele unui sportiv și de a da un jet de “imagine pozitivă” peste un politician la costum. Problema nu este că un om din administrație, un om dintr-un partid, a apărut public alături de un sportiv care a câștigat un trofeu. Problema este că noi am ajuns să ne urâm conducătorii, să îi scuipăm și să îi huiduim. Și acest lucru nu s-ar întâmpla într-o țară cu o societate echilibrată care își alege conducătorii cu mai multă exigență și analizează un pic mai lucid ce se întâmplă în interiorul ei.

Noi am ajuns să ne urâm între noi, unii considerând că ei sunt “cooli-mea” intelectuală și ceilalți sunt putorile asistate social, proștii, suboamenii de miting. Și s-a văzut cât de profund intelectuali sunt unii în momentul în care a apărut caricatura cu Halep în Charlie Hebdo. În momentul atacului din redacția franceză, toți idealizau libertatea de exprimare, chiar dacă aceasta ofensa o religie. Dar, pentru elita românească, libertatea de exprimare încetează să mai fie o noțiune absolută în momentul în care acea libertate ofensează poporul român. E frumos să ai libertate și diversitate când spui “muie Ponta“ sau când spui că iubita lui Dragnea e “’țiitoare” și “curvă”. Dar când acea libertate începe să te ofenseze și pe tine parcă nu mai e la fel de amuzant. Pe de altă parte, nu înțeleg de ce un om care se pretinde inteligent s-ar simți ofensat de ironia francezilor și de ce trebuie, la urma urmei, să ne pese atât de mult de părerea străinilor despre noi.

Aș înțelege preocuparea față de admirația străinilor de la oameni care au trăit în regimul comunist și au început să aibă revelația bunăstării și magiei occidentale acum 28-30 de ani. Dar, culmea, acest complex de inferioritate față de străini vine tocmai din partea unor oamenii care se cred niște mari vizionari și formatori de opinie. Eu, una, m-am săturat de revelațiile unora care scriu la modul obsesiv despre cum străinii au fost cuceriți, terminați, leșinați la vederea portului popular românesc și la gustarea țuicii cu slănină și ceapă. Într-o lumea în care există port popular, obiecte tradiționale impresionante lucrate manual și artă culinară de mare finețe începând din Peru și până în Noua Guinee, mi se pare jalnic să tot cazi pe spate că un neamț a făcut ochii cât cepele când a gustat din jumările tale de porc și a văzut minunatul port popular românesc (pe care unii de pe la noi au reușit cu success, să îl psd-izeze și să-l “plastifieze” la maxim din dorința de bani și faimă). Cum naiba poate un om cu judecată să se mai prosterneze în fața așa-zisei admirații străine față de niște țoale, un cozonac și trei sarmale, când atitudinea străinilor față de noi se vede clar în situația pe care o au agricultorii, pădurile sau piața de desfacere a produselor autohtone, dar și  atunci când vine vorba de mizeriile care ne umplu supermarket-urile.

Una peste alta, chiar dacă unii au învățat de pe Pinterest să se îmbrace mai bine și de pe bloguri să se exprime mai bine, asta nu înseamnă, că, în esență, sunt cu mult mai deștepți decât Firea sau Dăncilă. Sau că nu au votat cu PSD. Doar că e cool să îți bați joc de Dăncilă, chiar dacă și tu ești la fel de tută și ultima ta lectură a fost eticheta de pe un produs bio și fără gluten.

 

 

SPUNE-TI PAREREA