Având în vedere avertizarea hidrologică COD PORTOCALIU, emisă de INHGA pentru intervalul în intervalul 01.04.2018, ora 16.00 şi 02.04.2018, ora 14.00, coroborat cu temperaturile ridicate din ultima perioadă şi cantitățile de precipitații înregistrate, în scopul creșterii operaționale a structurilor de intervenție şi eficientizarea acțiunilor de răspuns, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud a decis luarea următoarelor măsuri:

Duminică, 1 aprilie 2018, ora 16:00, a fost activată grupa operativă a ISU Bistrița – Năsăud şi a CJCCI Bistrița – Năsăud pe durata codului portocaliu cu reprezentanţi ISU, IPJ, IJJ, SGA. S-a decis pregătirea tuturor capacităților deținute de instituțiile CJSU, astfel încât să se asigure o intervenție operativă la nevoie.

Premergător activării Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenţiei, din ordinul prefectului judeţului Bistrița – Năsăud, domnul Ovidiu Victor Frenț, s-a instituit serviciul de permanență la primăriile din zonele vizate de avertizarea hidrologică, prealarmarea personalului Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea asigurării unei intervenții operative în cazul producerii unor situaţii de urgenţă şi verificarea de către ISU Bistrița – Năsăud a modului de instituire a serviciului de permanenţă la primăriile vizate de codul portocaliu.

Este monitorizată situaţia privind starea căilor de comunicaţii, infrastructura de transport energie şi de comunicaţii, cursurile de apă, unde de regulă se produc inundații.

CJSU a decis ca reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița – Năsăud şi autorităţile publice locale din zonele aflate sub incidenţa atenţionării hidrologice să inventarieze stocurile de materiale necesare gestionării situaţiilor de urgenţă generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase (inundaţii).

Personalul ISU Bistrița – Năsăud este pregătit să intervină în caz de nevoie, personalul din turele libere fiind prealarmat, la nevoie, în vederea prezentării în cel mai scurt timp la unitate. La nivelul inspectoratului au fost organizate echipe formate din pompieri militari, care, la ordin, vor fi dislocate în zonele de risc în care se preconizează formarea unor viituri pe cursurile pâraielor sau a râurilor. Ei sunt pregătiţi să intervină pentru consolidarea digurilor cu saci de nisip sau cu alte materiale şi evacuarea populaţiei, a animalelor, a bunurilor aflate în pericol, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative.

În continuare, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița – Năsăud monitorizează situaţia pe cursurile de apă vizate.

SPUNE-TI PAREREA