Viceprimarul municipiului Bistriţa, Gelu Muthi (ALDE), vorbeşte, într-un interviu pentru ObservatorBN, despre problema parcărilor din Bistriţa, despre bugetul pentru anul 2018 şi despre priorităţile Primăriei. Geu Muthi spune că regulamentul privind parcările de reşedinţă va fi modificat.

Rep: Cum caracterizaţi bugetul municipiului Bistriţa pe anul 2018?

Gelu Muthi: Eu pot să spun că, având în vedere că bugetul pe anul acesta este mai sărac decât bugetul pe anul trecut, s-au identificat lucruri care pot fi finanţate, astfel încât priorităţile bistriţenilor să fie luate în calcul. Consider că e un buget echilibrat, un buget prin care se vor realiza unele obiective pentru comunitatea bistriţeană.

Rep: Au fost unele voci care au criticat folosirea banului public pentru proiecte precum Aquapark şi altele, în condiţiile în care avem străzi impracticabile. Colibiţei, de exemplu, arată ca după război…

Gelu Muthi: Problema străzilor va rămâne în continuare una dintre cele mai arzătoare probleme ale Bistriţei. Problema străzilor trebuie judecată din perspectiva investiţiilor care se fac pe străzile respective şi aici mă refer şi la utilităţi. Nu de puţine ori am asfaltat o stradă şi au venit apoi cei de la apă sau cei de la gaz să efectueze lucrări. Se impune o clarificare a investiţiilor în municipiul Bistriţa. În aceste condiţii, asfaltarea străzilor trebuie să se facă doar pe zonele clare în care furnizorii de utilităţi nu ma au de intervenit. Poate că aici am plecat de la dezvoltarea haotică a Bistriţei după Revoluţie, s-au ridicat construcţii cam peste tot, fără utilităţi. De aici, începe un mare deranj, în sensul că nu există utilităţi şi trebuie asfaltată strada. E un cerc vicios şi va trebui să ieşim din acest cerc vicios. Vedem care sunt proiectele celor de la apă, de la gaz, ne punem cu ei la masă şi stabilim ceva comun.

Rep: Consideraţi Aquapark-ul o prioritate, după o pârtie?

Gelu Muthi: Nu aş vrea să le pun pe cele două în balanţă şi să spun care trebuia făcută.

Rep: Nu, pârtia e făcută deja, nu mai avem ce face în sensul ăsta. Dar e nevoie de Aquapark?

Gelu Muthi: Aţi văzut că s-a deschis parcul municipal. Nimeni nu a crezut că va fi atât de multă lume în parc. Eu o să spun că şi atunc i când se va deschide Aquapark-ul, va fi foarte multă lume. Există o dorinţă a cetăţenilor municipiului Bistriţa de a avea un loc unde să-şi petreacă timpul liber. Poate că zona e cea mai potrivită, există o suprafaţă generoasă, se poate face şi un parc dendrologic, există loc unde imaginaţia poată să funcţioneze.

Rep: Cu stadionul municipal ce se mai întâmplă?

Gelu Muthi: Asta e o întrebare foarte grea. Cu stadionul municipal am rămas în impas, lucrurile nu sunt foarte clare vizavi de actele de proprietate şi deocamdată rămânem aici.

Rep: Nu se poate mişca nimic?

Gelu Muthi: Deocamdată nu.

Rep: De cine depinde?

Gelu Muthi: Depinde de actele de proprietate.În momentul în care se lămuresc lucrurile cu documentele de proprietate, astfel încât să putem face o achiziţie în bună regulă, atunci decizia se va lua.

Rep: Vreţi să finanţaţi echipa de handbal pe viitor?

Gelu Muthi: Noi ne-am dori, dacă totul este legal. Aţi văzut că finanţarea sportului, legea sportului nu este clară. Există umbre, lucrurile nu sunt clare. Dorinţa există, în momentul în care va exista calea legală, vom finanţa echipa de handbal.â

Rep: Consideraţi că e o măsură bună introducerea taxelor aşa de mari la parcările din Bistriţa?

Gelu Muthi: După 5 ani de zile în care în centrul istoric nu s-au taxat locurile de parcare, pentru că s-au făcut lucrări din bani europeni, acest moment este uşor deranjant pentru multă lume. Dar dacă ne uităm în jurul nostru, în oricare dintre oraşele reşedinţă de judeţ există reguli. Trebuie să ne asumăm acest lucru şi să existe reguli, chiar dacă taxăm. Vom vedea, după proiectul ăsta de hotărâre, la care luna viitoare vom veni cu mici modificări, dar nu de esenţă, vom vedea ce seva întâmpla după un an de zile după care, anul viitor, vom corecta anumite lucruri, dacă vom vedea că nu sunt corespunzătoare.

Rep: Veţi modifica orele pentru cei cu parcări de reşedinţă?

Gelu Muthi: Astăzi au venit la mine reprezentanţi sindicatelor, cei care au contestat aceste ore. Sunt foarte mulţi oameni din zona industrială, care au program de la ora 7.00 până la ora 15.00. Nu cred că va fi ora 15.30, aşa cum cer ei, dar cu siguranţă îl vom modifica. Va fi 16.00 sau 16.30…vom vedea.

Rep: Dar de ce nu poate fi până la ora 15.30?

Gelu Muthi: Pentru că până la 15.30 se desfăşoară multe activităţi în Bistriţa. Ori, dacă intervenim în zona cealaltă, îi deranjăm pe ceilalţi, că nu au unde parca. Deci trebuie găsită o variantă de mijloc. Cred că ora 16.00 ar putea fi o oră potrivită.

Rep: Liberalii vor să depună un proiect în acest sens? Ce faceţi? Modificaţi proiectul împreună cu PSD-ul sau îl aprobaţi pe cel al foştilor colegi din PNL?

Gelu Muthi: Nu… noi am avut intenţia de a-l modifica înainte să vină ei cu ideea asta, pentru că am constatat că sunt mici probleme.

Rep: Deci să înţelegem că împreună cu consilierii PSD, faceţi nişte modificări la proiectul deja existent…

Gelu Muthi: Exact!

Rep: Se tot vorbeşte despre viitori candidaţi la Primărie. ALDE ce face în sensul ăsta?

Gelu Muthi: Eu mi-am declarat intenţia de a candida, şi mi-o păstrez dar, vedeţi dvs, lucrurile se mai pot schimba. Vedem ce se va mai întâmpla dar, în calitate de preşedinte (n.r. – al ALDE Bistriţa) voi candida, dacă nu sunt bătut în sondaj de altcineva.

SPUNE-TI PAREREA