Viorica Dăncilă, premierul României, face senzație în show-bizz-ul românesc, cu freza nonconformistă, dar mai ales cu ținutele pe care le etalează. Viorica a devenit un trend-setter, prin dress-code-ul tradițional pesedist și, în special, prin coafura gen „permanent de nănașă”, prin care le face pe celălante femei să moare de invidie.

Karl Lagerfeld și Tom Ford sunt în stare de șoc, după ce au văzut vestimentația Vioricăi Dăncilă. Cei doi designeri au luat în calcul chiar să se lase de meserie și să se apuce de cusut la șipcă, conștienți fiind că nu pot concura cu noul trend în materie de modă.

Vorbim aici de celebrul palton tip geacă lungă, peste genunche, cu motive populare, pe care Viorica îl poartă peste haine de când a fost propusă și numită primul om din Guvern, după Dragnea. Nici măcar ilustrul Florin Condurățeanu nu-și asortează hainele cu ochelarii, cum reușește să se asorteze Viorica cu ea însăși. Adică freza cu paltonul.

Faptul că paltonul a fost realizat de o femeie simplă, dar, în același timp sofisticată, de la Salva, a stârnit rumoare în lumea modei. Valuri de gospodine, nănașe și chiar doamne din înalta societate, au dat năvală la Salva, să-și cumpere și ele așa ceva, sigure fiind că vor putea ajunge prim-ministre sau măcar ministre la MAI.

Este de lăudat faptul că Virginia a trecut la un alt nivel. Pornind de la talpa țării, după ce a confecționat costume de calitate aleasă, din pamblică și ceolofan, pe care le-a împărțit, pe banii mulți, primarilor din județ, prin ordin de par… pardon, prin oferte cinstite, bazate pe un raport preț-calitate corect, Virginica a trecut acum la îmbrăcarea premierilor.

Între noi fie vorba, la cât de des se schimbă premierii, Virginia o să aibă mult de lucru. Pamblică și ceolofan să fie, că nu stă Virginia cum nu stă apa: coase zi și noapte paltoane chinez… pardon…românești tradiționale, calitate superioară și aleasă, ediție limitată și pentru celălanți miniștrii ai țării.

P.S. Suntem convinși că paltoanele Virginiei sunt la fel de trainice și de calitative ca guvernele.

P.S. 2 Probabil că liberalii râd când citesc asta, dar știm cu toții că femeile din PNL Bistrița nu sunt tocmai în măsură să facă mișto de vestimentația altora.

 

 

 

 

 

 

 

 

SPUNE-TI PAREREA