Designerul bistrițean Tina Olari va fi invitată specială la unul dintre cele mai importante evenimente de modă din România. Tina va participa la City Fashion Week, eveniment care se va desfășura la Cluj-Napoca, la Grand Hotel Napoca, în 20 noiembrie, cu începere de la ora 20.00.

Tina Olari își va prezenta colecția de rochii. „Invitata de onoare în colecția Tina Olari, pentru City Fashion Week, va fi modelul Internațional Carmen Castillo, buna mea prietena și colaboratoare din Barcelona, care va închide colecția, în cadrul prezentării”, spune Tina Olari.

Marii designeri ai României îşi dau întâlnire în Cluj, la City Fashion Week 2017! City Fashion Week reuneşte cei mai cunoscuţi designeri români, specialişti în hair-styling şi make-up, precum şi peste 100 de modele pregătite la standarde internaţionale de către agenţia Citymodels. City Fashion Week se bucură de o importantă expunere media atât în presa scrisă, cât şi online, radio şi TV.

City Fashion Week este singurul eveniment de modă din Transilvania care face parte din circuitul internaţional al prezentărilor de modă din Milano, Paris, Londra şi New York. În ediţiile anterioare au participat peste 100 de designeri care s-au bucurat de o promovare corespunzătoare şi contacte importante de care se bucură şi azi.

În ediţia din 20 noiembrie, Tina Olari își va prezenta colecția într-o companie selectră, fiind invitați designerii Cătălin Botezatu, Romaniţa Iovan, George Hojbotă, Anca Fărcaş şi mulţi alţii.

city45 city46 city57 city48 city49 city50 city51 city52 city53 city54

SPUNE-TI PAREREA