O familie din Bistrița, cu un copil de școală primară și altul care e pe drum, trăiește o dramă în aceste zile, după ce vijelia le-a luat acoperișul blocului în care locuiesc. Familia Tudurachi deține un apartament la etajul opt al unui bloc de pe strada Aviator Mihai Berbecariu. Astăzi, la câteva zile după o furtună cumplită care a cutremurat județul Bistrița-Năsăud duminică, 17 septembrie, în casa lor plouă abundent și o mare parte din mobilier și lucruri personale sunt înghesuite pe casa scării. Una dintre camere, care servea drept sufragerie, nu mai are plafon deloc și intemperiile sunt „la ele acasă”.  Ana urmează să nască mâine și, în aceste ore dinaintea venirii pe lume a copilului său, privește abătută ce a mai rămas din apartamentul cumpărat printr-un credit bancar enorm. Deși căderea precipitațiilor care se infiltrează în parchet îi afectează și pe ceilalți locatari, vecinii nu sunt dispuși să ajute la găsirea unei soluții pentru acoperirea mansardei, până la reconstrucție.

Soții Tudurachi sunt abătuți de necazul care i-a lăsat sub cerul liber, dar sunt îngrijorați și de faptul că în apartament continuă să plouă și acesta se degradează încet, încet, fără ca ei să poată face ceva. Au făcut mai multe demersuri la Primărie, pentru a primi măcar o locuință temporară, dar spun că primarul nici măcar nu i-a primit în audiență, fiind programați abia peste o săptămână sau două. Familia își dorește o soluție temporară pentru protejarea apartamentului până vor reuși să-l repare și o locuință provizorie pentru ei, având în vederea că sezonul rece e aici și în casa lor plouă cu găleata. Din păcate, nimeni din cadrul Primăriei Bistrița nu a avut timp să le asculte povestea, fiind puși doar să completeze o cerere.

„Eram în casă când a venit furtuna. Am apucat să închidem geamurile și am coborât un nivel mai jos, până la nivelul 7. Am apucat odată să luăm actele și când am mai urcat, era desprins plafonul”, povestește Ana Tudorache despre furtuna de duminică, ce le-a dat viața peste cap.

 

„Problema e că această construcție nu e făcută cum trebuia. Proiectul e făcut pentru 6etaje plus mansardă și s-a făcut o modificare de ultimă oră și ăsta e rezultatul. De duminică, am cerut ajutorul cunoscuților și acum stăm la niște prieteni, care sunt plecați în străinătate, pentru nu se știe cât timp. Eu mâine trebuie să mă duc să nasc. Mai avem un copil, care are 9 ani.

Am fost în audiență, am încercat să ajung în audiență. Mi s-a spus să completez o cerere, pentru săptămâna viitoare, miercuri, în condițiile în care eu am spus că vreau să vorbesc acum cu domnul primar, pentru că vineri mă duc să nasc. Am vorbit cu secretara, care mi-a zis că suntem una din sutele de victime, că s-au făcut foarte multe cereri și că noi dacă am făcut cererile la Primărie, la ISU și la Serviciul de Voluntariat, să așteptăm răspunsul lor.

Noi am vrut să ne ajute cu ceva, cu orice, să facem ceva provizoriu, să minimalizăm pagubele, să nu mai plouă în apartament. Nu mai zic de locuințe sociale, să ne ajute să putem să refacem apartamentul cât mai repede. Apartamentul e luat cu credit ipotecar, noi avem asigurare pe el, dar durează foarte mult și încă nu știm ce finalitate o să aibă dosarul de despăgubire”, a mai povestit femeia.

Problema familiei Tudurachi a fost discutată astăzi în cadrul ședinței de Consiliu Local, printr-o interpelare a consilierului local PER, Mircea Archiudean. Acesta a cerut primarului Ovidiu Crețu să găsească o soluție temporară pentru acești oameni care nu mai au unde să locuiască și, în general, să ofere niște spații provizorii de locuit pentru oamenii care rămân sub cerul liber în caz de calamitate sau altă forță majoră.

„Având în vedere evenimentele tragice ce au rezultat în urma furtunii ce a lovit orașul duminică, solicit să luăm o hotărâre în Consiliul Local prin care Primăria să aloce un număr de apartamente din spațiile deținute, pentru familiile din oraș afectate de diverse calamități. Un caz ar fi familiile din strada Aviator Mihai Berbecariu care au rămas fără locuință. Precizez că una dintre familii așteaptă un copil chiar zilele acestea”, a spus Mircea Archiudean.

Primarul Ovidiu Crețu a răspuns doar că situația familiei Tudurachi a fost transmisă Guvernului, împreună cu o situație a tuturor imobilelor afectate din Bistrița-Năsăud, și că problema despăgubirilor va fi discutată astăzi în ședința de Guvern. Până la primirea răspunsurilor, familiei Tudorache nu-i rămâne decât să găsească o soluție proprie, în timp ce fiul lor tocmai vine pe lume.

În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobată suma de 1,055 milioane de lei, dar această sumă are ca destinație achitarea cheltuielilor urgente necesare pentru realizare de reparații și refaceri pentru grădinițe, școli, muzee, unități spitalicești și alte clădiri și construcții aparținând administrațiilor locale. Situația locuințelor avariate de furtună urmează să fie discutată într-o ședință viitoare.


 

4 COMENTARII

  1. Ii doare-n cot pur si simplu !!!! 😠
    As avea o simpla intrebare pentru domnul primar, pe care cred ca toata populatia din judetul Bistrita Nasaud i-ar pune-o.
    Domnul primar, daca Doamne fereste, v-a veni o vreme torentiala si totul se v-a narui, noi ce vom face? La cine apelam? La prietenii care nici ei nu mai au locuinte; sau la cunoscutii care stau si ei in drum ca altii? La cine ?? O sa ne transmiteti ca sa facem cereri la primarie si sa asteptam doua saptamani in strada sau sub daramaturile ce mai raman din casele fiecaruia?
    Sau cum sa procedam?
    *** Stim ca nu sunteti absolut deloc pregatiti pentru asa ceva, ca nu va ganditi sa faceti un spatiu anume pentru astfel de necazuri care cad asupra unor familii, dar macar indrazniti sa incercati !
    Bine ca merg altii membri ai primariei in excursi ca sa asculte ce? Ceea ce nu ne v-a fi de folos noua, locuitorilor, in caz de vreun necaz?
    Este ceva exceptional sa mearga altii in diferite „excursii”/”sedinte”, decat sa va ganditi la ceva de folos comunitatii.
    Pur si simplu nu va trece prin cap asa ceva. Doar sa acceptati sa se faca magazine in fiecare coltisor de pamant, sa se construiasca mereu.
    *** Ajutati-i nu-i lasati sa priveasca si noaptea cerul !!!
    Sper, cu credinta ca domnul primar sa faca ceva pentru oamenii care l-au pus pe acel scaun ! ! !

  2. Cine poate sa aiba nesimtirea sa vorbeasca in necunoștință de cauza!!!SA VA FIE RUSINE!!! Prin asociație am adunat mii de lei de la TOTI locatarii!!!1000 de lei pt fiecare apartament,rețineți!!!!!!!!!Asta ne e răsplată se pare!

  3. E foarte grav că Observatorbn induce în eroare cititorii comunității bistrițene prin răspândirea voită sau lipsa de profesionalism a informației conform căreia locatarii blocului de pe strada Aviator Mihai Berbecariu sunt dezinteresați de refacerea acoperișului. (de regulă, jurnaliștii profesioniști verifică informațiile)
    Vreau să menționez ca locatarii blocului au strâns o sumă considerabilă de bani pentru refacerea acoperișului, însă doar vremea rea și lipsa din magazine a acelor panouri care acoperă blocul duce la întârzierea începerilor lucrărilor de reparație.
    De asemenea, vreau să aduc în atenția tuturor faptul că UNII locatari ai blocului direct afectați de tragedia din 17 septembrie, își petrec mare parte din zi și din noapte pe acoperișul blocului, încercând să salveze ce se mai poate din bunurile lor (au montat tot felul de folii și prelate pentru a limita proporțiile dezastrului). Din PĂCATE DOAR UNII, și scriu asta cu majuscule, deoarece apa a ajuns astăzi 23 septembrie până la parterul blocului.

SPUNE-TI PAREREA