Începând de astăzi, polițiștii locali nu mai pot amenda șoferii în trafic. Doar polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor, potrivit unei decizii a Curții Supreme, publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Prin urmare, polițiștii locali nu mai pot exercita aceste atribuții, pentru că nu mai au dreptul să ceară șoferilor anumite documente, a considerat Curtea. Polițiștii locali nu mai au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere informații din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile. Singurii care au competență pe Codul Rutier în privința faptelor din trafic sunt polițiștii rutieri, referirile din lege făcându-se doar la aceștia.

Potrivit Deciziei ICCJ nr. 11/2017 a Completului pentru soluționarea recursurilor în interesul legii ”(…) doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul, pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate”.

Chestiunea trebuia lămurită pentru că, așa cum arăta Avocatul Poporului în actul pentru sesizarea ÎCCJ, au existat instanțe care au desființat procesele-verbale de contravenție făcute de polițiștii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. De altfel, în textele de lege respective sunt referiri exprese numai la poliția rutieră, nu și la cea locală.

SPUNE-TI PAREREA