Cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”, vineri, 15 septembrie, începând cu ora 12.00, pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” din municipiul Bistriţa, are loc un eveniment deosebit din viaţa salvatorilor bistriţeni – prezentarea Drapelului de Luptă al Unităţii.

Miercuri, 13 septembrie, în Parcul Carol I din municipiul Bucureşti, ISU Bistrița va primi Drapelul de Luptă al unităţii de la președintele României, Klaus Werner Iohannis, alături de alte zece inspectorate pentru situații de urgenţă judeţene.

Evenimentul de vineri, 15 septembrie, are dublă însemnătate pentru că, în această zi, credincioşii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş – Protectorul Pompierilor.

Programul dedicat Zilei Pompierilor din România mai cuprinde activităţi din categoria „Porţilor Deschise”, la toate subunităţile ISU Bistrița – Năsăud, miercuri și vineri (13 și 15 septembrie), între orele 10.00 – 18.00, finalizând cu prezentarea tehnicii de intervenţie și a unui exerciţiu demonstrativ, vineri – 15 septembrie – după ceremonialul militar.

SPUNE-TI PAREREA