Jurnalistul Liviu Alexa a realizat un interviu, în exclusivitate, cu Flaviu, tânărul care apare în înregistrarea cu Cristian Pomohaci.

Liviu Alexa a înregistrat un interviu audio, pe care l-a difuzat la postul de televiziune NCN și pe Ziar de Cluj.

„As fi vrut sa ii iau lui Flaviu un interviu filmat, dar am inteles obiectia sa: nu vrea ca lumea sa ii cunoasca fata, e destula tevatura care s-a creat pana acum. Stabilim sa ii iau un interviu telefonic, e dimineata si e mai liber, caci lucreaza in schimbul doi la o fabrica, si trebuie sa se pregateasca pentru munca. Flaviu are acelasi ton serios ca si in inregistrarea de acum 5 ani si imi face dezvaluiri importante in acest interviu pentru care rog presa nationala ca, la preluare, sa citeze postul de televiziune NCN TV”, scrie Liviu Alexa.

În interviu, Flaviu spune când și de ce l-a înregistrat pe părintele Pomohaci. „M-am decis să îl înregistrez când am văzut că cazul ia amploare și chiar se ajunge la niște exagerări din partea lui și chiar mi-am dat seama că e foarte pervers! Deci, mie nu îmi venea să cred unde ajungem și îmi venea de necrezut ce dorea de la mine și îmi era și milă, într-un fel, de oamenii care îl căutau și îi cereau ajutorul”, spune Flaviu.

Liviu Alexa: Anturajul lui era compus din multe persoane cu orientare homosexuală? După părerea ta!

Flaviu: Nu! Nu prea am umblat în anturajul lui, să am de-a face cu persoane care au legătură cu el…

Liviu Alexa: Dar, atunci, de ce ți-a cerut, la un moment dat, să îi aduci marfă proaspătă?

Flaviu: Când am făcut înregistrarea am vrut să se audă cu gura lui că dorește să aibă relații sexuale cu alții… că el nu avea șanse la mine și eu nu am vrut să mă duc departe sau… la mine chiar nu s-a întâmplat nimic. Victima lui poate am fost numai prin avansuri sexuale, în rest, nu am avut nici un fel de atingeri sau așa mai departe și am vrut să se audă că are tendințe și chiar vrea să facă lucrul acesta! Eu nu aveam pe nimeni, nici un anturaj, nimic, am inventat, pur și simplu, din capul meu, și am zis de Germania că era o țară care îmi plăcea.

„Cand mi-a propus sa facem sex pentru bani, am vrut sa il lovesc! M-am abtinut cu greu!”

Liviu Alexa: Tu nu ai orientare homosexuală, da?

Flaviu: Nu, în niciun caz!

Liviu Alexa: Adică, ai iubite, ai prietene? Îmi spuneai că ai avut și atunci! Care e profesia ta acum?

Flaviu: Acum sunt de profesie instructor sportiv și lucrez aici, în Germania, într-o fabrică, și ca personal trainer. Dar nu am conotații de homosexual sau așa ceva!

Liviu Alexa: Am înțeles! Tu, la un moment dat, ai făcut această înregistrare, și nu ai folosit-o! De ce?

Flaviu: Nu am vrut să se ajungă, cum s-a ajuns acum, la televizor sau ceva de genul, să mi se spună numele, nu am vrut să fiu cunoscut pentru așa ceva! Și am făcut-o doar pentru mine și chiar pentru prieteni, că nu ne venea să credem ce se întâmplă și la vârsta aia mi se părea ceva interesant și de necrezut!

Liviu Alexa: Ai vrut să îl șantajezi cu ea, așa cum s-a spus la televizor?

Flaviu: Nu, în niciun caz! El nici nu știa că am înregistrarea sau să îi zic să îmi dea mie ceva bani, dacă nu postez înregistrarea sau așa ceva…

Liviu Alexa: Păi, nici nu ai postat-o! Au trecut 5 ani de atunci! Apropo de vârsta ta, s-a speculat mult, dar tu, la momentul înregistrării, aveai 17 ani, da?

Flaviu: Da!

Puteți citi întreg interviul aici.

SPUNE-TI PAREREA