Senatorii au adoptat astăzi un proiect de act normativ conform căruia plafonul actual de 220.000 de lei, de la care firmele sunt obligate să se înregistreze în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA), va fi majorat la 300.000 de lei.

Document adoptat azi de Senat va ajunge, pentru votul final, la Camera Deputaților, abia mai apoi urmând să fie promulgat și aplicat.

Conform legii firmele impozabile înființate înainte de 1 ianuarie 2017 sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA dacă depășesc plafonul 220.000 de lei, în cazul în care nu vor depăși acest indicator în perioada de referință, aceste firme vor fi obligate să solicite codul de TVA doar dacă vor realiza, până la finalul anului în curs, o cifră de afaceri de cel puțin 300.000 de lei.

Excepție de la aceste prevederi vor face persoanele impozabile pentru care obligația solicitării înregistrării în scopuri de TVA ar interveni ulterior datei de 1 a lunii următoare celei în care documentul analizat va intra în vigoare. Astfel, acestea nu vor fi nevoite să solicite înregistrarea în scopuri de TVA decât în situația în care vor depăși noul plafon, de 300.000 lei, până la sfârșit de 2017.

SPUNE-TI PAREREA