Mai mulți șoferi bistrițeni au primit și unii au și plătit amenzi date în trafic de către Poliția Locală Bistrița, ei bine Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că agenții de la ”Locală” nu au dreptul să amendeze șoferii în trafic, nici să le ceară acte, aceste atribuții revenindu-le, conform codului rutier, numai polițiștilor de la Poliția Rutieră.

Conform judecătorilor, care au fost sesizați de Avocatul Poporului, doar polițiștii rutieri au competența să aplice sancțiuni contravenționale șoferilor,  polițiștii locali nu pot exercita aceste atribuții, neavând dreptul să-i ceară anumite documente șoferului, a considerat Curtea în decizia luată în cursul zilei de ieri.

Polițiștii locali nu au voie să dea amenzi șoferilor în trafic și nu le pot cere informații din care să reiasă cine le-a încredințat pentru conducere mașinile, potrivit  deciziei  pronunțate de ICCJ, în completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii. Decizia a fost pronunțată în contextul în care Avocatul Poporului a cerut Curții lămurirea acestei chestiuni, însă aceasta va deveni obligatorie pentru instanțele de judecată numai de la data publicării sale în Monitorul Oficial.

„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (…) prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate”, scrie în comunicatul de presă al ICCJ cu privire la decizia dată.

Chestiunea trebuia lămurită pentru că, așa cum arată Avocatul Poporului în actul de sesizare a ICCJ, au existat instanțe care au desființat procesele-verbale de contravenție făcute de polițiștii locali, în timp ce altele au considerat că acestea sunt perfect legale. De altfel, în textele de lege respective, sunt referiri exprese numai la poliția rutieră, iar nu și la cea locală.

Singurii care au competență pe Codul rutier în privința faptelor din trafic sunt polițiștii rutieri, referirile făcându-se doar la aceștia. Acest lucru ar putea să se schimbe însă, în viitor, deoarece la Parlament se află în dezbatere un proiect de lege care vizează tocmai acest lucru: acordarea de competențe în zona faptelor contravenționale comise de șoferi și celor de la poliția locală. La ora actuală, în baza Legii poliției locale nr. 155/2010, cei de la locală ar avea competențe în acest domeniu, dar ele nu se regăsesc și în Codul rutier.

Dacă proiectul va intra în vigoare, șoferii vor fi obligați să respecte indicațiile polițistului local, la fel ca pe cele ale polițistului rutier, vor putea fi opriți de către acesta dintâi, vor fi obligați să-i înmâneze documentele cerute și vor putea fi amendați de către acesta (mai multe detalii, aici).

Deocamdată  polițiștii locali pot să sancționeze șoferii care opresc sau parchează unde nu trebuie, pot să dispună ridicarea mașinilor sau pot să-i amendeze pe cei care nu respectă regulile de circulație în zonele rezidențiale, spre exemplu.

 

3 COMENTARII

SPUNE-TI PAREREA