Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea este valabilă în intervalul 16 iunie, ora 18 – 19 iunie, ora 10.00, în mai multe județe, printre care și Bistrița-Năsăud.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

SPUNE-TI PAREREA