Shhht! În PNL Bistrița-Năsăud se lucrează. Se lucreză pentru reconstruirea filialei, în liniște. Poate prea liniște. Noua strategie adoptată de noua conducere, validată la cele mai democratice alegeri interne din istoria organizației județene a trecut cu brio primul test electoral, alegerile din comuna Șieu.

Ioan Turc, Samuel Coman și compania au obținut medalia de bronz la alegerile de duminică, clasându-se pe locul trei, într-o competiție cu trei concurenți. Rezultatul zdrobitor al PNL-ului vine după ce, înainte de alegeri, liderii partidului declarau că vor câștiga Primăria Șieu. Ba mai mult, le-au transmis colegilor din partid că au făcut și sondaj și că, conform acestuia, candidatul lor va lua 60 la sută.

Cine a fost candidatul… am aflat, atât noi, cât și opinia publică, abia după alegeri. Asta pentru că PNL a făcut la Șieu, conform strategiei, o campanie discretă. Atât de discretă că i-a bătut și Ionuț Simionca, cu un candidat independent.

Nu vrem să părem noi mai specialiști decât specialiștii din partid, dar e la mintea cocoșului că, o alianță între candidata susținută de PMP și candidatul PNL ar fi avut șanse mult mai mari de izbândă în fața lui Ionuț Cifor, susținut de ALDE și PSD. Și o campanie mai puțin discretă ar fi adus mai multe voturi.

Să facem o comparație. În timp ce candidatul ALDE, Ionuț Cifor, a fost promovat atât de Ioan Țintean, cât și de Radu Moldovan, cei doi anunțând și pe Facebook că îl susțin, liderilor PNL parcă le-a fost rușine cu cel despre care aveam să aflăm după alegeri cum se numește. Ba mai mult, în ziua alegerilor, Ioan Turc a postat pe Facebook un important eveniment la care a participat, mai exact, un concurs de oină la Negrilești iar în urmă cu câteva zile a postat câteva poze cu candidatul PNL, doar că n-a scris nicăieri că el ar fi candidatul. Erau, probabil, doar pentru cunoscători. A fi oina sportul național al României, dar cu siguranță că politica nu e tocmai sportul la care se pricep liberalii.

Avem totuși, o veste bună pentru liberali. O perioadă nu vor mai fi alegeri, adică procesul ăla care pare mai degrabă o povară pentru PNL Bistrița-Năsăud și pe care nu-l câștigă niciodată.

SPUNE-TI PAREREA