Tânăra bistrițeancă Patricia Vlad a fost selectată în Topul Forbes „30 sub 30”, un top al tinerilor sub 30 de ani cu cariere deosebite.

Denumită de cei de la Forbes „cunoascătoarea naționalităților”, Patricia Vlad este prezentată o tânără care „vorbește fluent spaniola și engleza, se descurcă decent în italiană și franceză, înțelege galiciana și încearcă să mai învețe hindusa și germana”.

„Pasiunea Patriciei pentru limbile străine a evoluat din dorința de a înțelege cât mai multe culturi și de a empatiza cu diferite valori culturale, transmise de multe ori implicit prin construcțiile lingvistice specifice fiecărei țări și regiuni. A trăit și a lucrat/studiat în Republica Cehă, China, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, Ruanda, Singapore, Spania, și a vizitat 30 de țări, printre care Azerbaijan, Bahrain, Burundi, Danemarca, Monaco, Norvegia, Portugalia, Rusia, Tailanda, Turcia. Crede că în timpurile noastre, dominate de conflicte la nivel internațional, o bună modalitate de a scăpa de această paradigmă este să cunoască oameni de toate naționalitățile, etniile și religiile – astfel că atunci când se vorbește de o anumită cultură, nu percepeo lume necunoscută și potențial periculoasă, ci îi vede pe Basel din Siria și pe Sruti din India, persoane cu emoții și speranțe, similare cu ale ei”, scrie Revista Forbes.

A studiat la Universitatea Cambridge – unde și-a luat licența în studiile educației (specializare în psihologie și filozofie) și a limbilor moderne (spaniola – franceza). A avut o bursă Erasmus la Universitatea Santiago de Compostela – în economie și limbi moderne (franceză – germană), iar acum studiază la Universitatea Harvard pentru un masterat în matematică în pedagogie. Este pasionată de teatru și a studiat actorie la Școala de teatru Pábulo, Spania.

A studiat ultimii doi ani de liceu la Colegiul Concord, Marea Britanie, după ce primii doi ani învățase la Colegiul National “Liviu Rebreanu”, Bistrița.

A ocupat diferite funcții pedagogice în școli engleze și chineze, roluri în educație și domeniul public în România, Cehia, Ruanda, și Marea Britanie, care au condus-o la pozitia actuală. În paralel, a continuat să se implice în film și teatru în timpul liber, participând recent la filmarea videoului pentru noul single Imagine Dragons, și continuând să lucreze in post-producție la proiectul cinematografic personal “Animus – femei de vineri până duminică”, scris, filmat și regizat în Spania.

Acum Patricia manageriază biroul de servicii educaționale din Dubai al companiei internaționale, Carfax Education Group , cu birouri în Oxford, Londra, Moscova, Monaco, etc. și este în curs de a deschide un nou birou în Singapore, urmând modelul de afaceri implementat în Dubai.

SPUNE-TI PAREREA