Joi, 20 aprilie, va avea loc un exercițiu de alarmare și în Bistrița.

Primăria municipiului Bistrița aduce la cunoștința cetățenilor faptul că în data de 20.04.2017 între orele 10.00 – 15.00 va avea loc Exercițiul Național de Înștiințare Avertizare și Alarmare în Situații de Protecție Civilă, PROCIV 2017.

În cadrul exercițiului se vor acționa toate sirenele electronice de alarmare de pe raza Municipiului Bistrița și se va declanșa „alarma la dezastre” compusă dintr-o avertizare sonoră de 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu o pauză de 10 secunde între ele.

ISU recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

 

SPUNE-TI PAREREA