Maestrul Gheorghe Zamfir a susținut un concert deosebit în această seară la Bistrița, în cadrul unui eveniment care a marcat 25 de ani de la înființarea Consiliului Județean. Gheorghe Zamfir a revenit pe meleagurile bistrițene după mai bine de 45 de ani, fiind primul concert pe care îl susține în județul Bistrița-Năsăud după Revoluție.

Evenimentul cultural s-a desfășurat în Sala Polivalentă din Bistrița și a fost prezentat de Iuliana Tudor de la TVR. În debut, a fost prezentat un scurt film cu istoria de 25 de ani a Consiliului Județean, cu toți cei care au condus instituția, de la Mircea David până la Radu Moldovan.

După discursul președintelui Emil Radu Moldovan, au urcat pe scenă artiștii Ansamblului Folcloric „Dor Românesc”, care au susținut un recital de mai bine de o oră. Așteptat de bistrițeni timp de 46 de ani, maestrul Gheorghe Zamfir a susținut apoi un recital nemaiapomenit, trecându-i pe cei prezenți prin toate stările. Horele de joc, doinele de jale, melodiile tradiționale din întreg folclorul românesc, dar și creațiile proprii ale artistului, cântate cu naiul și cu vocea au impresionat o sală plină până la refuz. Gheorghe Zamfir a recitat și o rugă pentru poporul românesc.

La final, a interpretat celebra „Ciocârlie”, fiind aplaudat momente bune. Maestrul Gheorghe Zamfir a susținut un concert cum rar s-a văzut la Bistrița care, probabil, i-a făcut, atât pe bistrițeni cât și pe cei responsabili cu actul cultural la nivel local să regrete că nu l-au ascultat mai des pe plaiurile bistrițene.

 

SPUNE-TI PAREREA