În contextul Zilei Protecției Civile din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud organizează „Ziua Porţilor Deschise” la toate subunităţile inspectoratului.

„Protecţia Civilă este o componentă a apărării naţionale, cuprinde un complex de măsuri pentru ocrotirea populaţiei, a bunurilor materiale în caz de război, calamităţi sau catastrofe şi asigură condiţiile necesare supravieţuirii acestora.

Mereu gata de intervenţie, alături de celelalte structuri ale sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Protecţia civilă a străbătut un drum lung până să atingă forma şi conţinutul prezent, însă obiectivul său a rămas acelaşi: protecţia populaţiei şi a animalelor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu conform situaţiilor de risc la care ar putea fi supus teritoriul naţional prin evacuare, adăpostire, apărare NC şi asistenţă sanitară.

De la mic la mare, copii sau adulţi, toţi cei interesaţi de activitatea pirotehniştilor bistriţeni şi a celorlate echipaje din cadrul subunităţilor noastre care acţionează, în sistem integrat, pentru sprijinirea nemijlocită a cetăţenilor sunt aşteptaţi să treacă pragurile subunităţilor noastre din Bistriţa, Năsăud, Belcean, Sîngeorz – Băi şi Prundu Bîrgăului”, se arată într-un comunicat de presă.

În acelaşi context, maine, 28 februarie, începând cu ora 11.00, la Sediul inspectoratului din municipiul Bistriţa, str, Sigmirului, nr. 16, va fi organizat un ceremonial militar dedicat „Zilei Protecţiei Civile din România”.

SPUNE-TI PAREREA