Sportivul ADRIAN CRIȘAN, academicianul DUMITRU PROTASE, studenta ANDREEA-IULIA GRAD, administratorul MIS Grup, EMIL IUGAN și scriitoarea CLEOPATRA-DANA LORINȚIU au primit astăzi titlurile de cetățeni de onoare ai județului Bistrița-Năsăud, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în această dimineață la Hotel Metropolis.

Titlurile de cetățeni de onoare au fost acordate de către președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, dar la ceremonie au luat parte și prefectul Ovidiu Frenț, primarul Ovidiu Crețu și vicepreședintele Consiliului Județean, Alexandru Pugna. De asemenea, au fost prezenți și cetățenii de onoare care au primit aceste titluri anul trecut: prof. Pompei Cocean, general Ioan Birișiu, managerul Emanoil Ioan Viciu, plutonierul Vasile Zbâncă și pictorul Marcel Lupșe.

„Se suprapune astăzi evenimentul cu Ziua Revoluției Române și a victoriei Libertății. Cred că ceea ce fac astăzi cei de la Consiliul Județean reprezintă și o victorie a performanței celor care sunt premiați pentru că, într-adevăr, este rodul activității de ani de zile, nu doar de un an, și o recunoaștere, pentru dumneavoastră, cei care până acum v-ați căutat locul și rolul în societate. E momentul ca și societatea în care trăiți să vă returneze această recunoștință prin care aduceți atâtea beneficii de imagine județului și țării“, a spus prefectul Ovidiu Frenț.

Noii cetățeni de onoare ai județului au primit câte o plachetă și un trofeu, fiecare având parte de câteva cuvinte de laudă din partea unor personalități locale.

Despre Adrian Crișan și performanțele sale a vorbit jurnalistul sportiv Adrian Linca, activitatea academicianului Dumitru Protase a fost prezentată de directorul Complexului Muzeal Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș, Andreea-Iulia Grad a fost prezentată de către profesoara Cristina Iurișniți, iar activitatea scriitoarei Cleopatra Lorințiu a fost descrisă de directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc“, Ioan Pintea.
Adrian Crișan – cel mai valoros jucător român de tenis de masă din ultimii 20 de ani
Dumitru Protase – (n. 1926) este un istoric, arheolog, membru de onoare al Academiei Române din 2003 și membru al Institutului de Istorie din Cluj
Emil Iugan – unul dintre pionierii economiei de piață din județul Bistrița-Năsăud, cel care a reușit să aibă o contribuție determinantă pentru promovarea și dezvoltarea zonei de nord-est a județului Bistrița-Năsăud
Cleopatra Lorințiu – membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a UCIN, realizator de televiziune, scenarist, autor de filme documentare şi diplomat. Realizează documentare care surprind identitatea noastră culturală şi geopolitică la Televiziunea Română, promovând imaginea judeţului nostru
Iulia Andreea Grad (21 de ani) – originară din comuna Lunca Ilvei, este absolventă a Colegiului Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița. A obținut media 9.90 la Examenul de Bacalaureat și a ales să-și continue studiile în străinătate. În perioada 2013-2016, Iulia Andreea Grad a studiat la Universitatea Sorbona din Paris, unde a absolvit Științele Umane și Sociale, fiind șefă de promoție. Tânăra își va continua studiile tot la Sorbona, Masterul de Științe Politice și Relații Internaționale.

SPUNE-TI PAREREA