Partidul Social Democrat a câștigat, detașat, alegerile parlamentare în Bistrița-Năsăud, inclusiv în localități cu primari PNL.

Preferințele electoratului în mediul urban s-au îndreptat spre PSD, în toate orașele din Bistrița-Năsăud, dar scorul a fost diferit pentru fiecare.

Dacă la nivelul Județul Bistrița-Năsăud Partidul Social Democrat a obținut 45,5%, urmat de Partidul Naţional Liberal cu 24,3%, la nivelul municipiului Bistrița, s-a simțit o oarecare reticență față de PSD, cauzată, cel mai probabil, de o antipatie pentru primarul orașului, Ovidiu Crețu.
Astfel, în Bistrița, PSD-ul a obținut doar 36,87%, iar PNL-ul 25,18%. După cum era de așteptat, orașul Beclean și-a îndreptat voturile către PSD, într-o proporție de 47,80%, PNL obținând doar un scor de 18,12%. Surprinzătoare au fost rezultatele la Sîngeorz-Băi, unde primarul PNL, Traian Ogâgău, nu a reușit să mobilizeze electoratul și a fost devansat de către PSD, care a stins scorul de 51,2%, lăsând în urmă liberalii, cu scorul de 35,37%.

La Năsăud, rezultatele au fost apropiate de media națională: PSD, 46,38%, PNL, 24,91%.

În mediul rural,  în mai multe localități scorul a fost unul apropiat de media națională, dar în unele comune oamenii au votat cu o majoritate covârșitoare programul de guvernare al PSD-ului.

Astfel, la Căianu Mic, procentul a fost de 82,30% (Senat) și 81,37% (Camera Deputaților), în favoarea PSD.

„Cu ajutorul bunului Dumnezeu, am demonstrat încă o dată că suntem cea mai unită comunitate din județul Bistrița-Năsăud, o comunitate puternică, o comunitate care reușește! Vă mulțumesc mult, dragii mei concetățeni!“, a spus primarul Paul Știr, după alegeri.

Dar scoruri remarcabile pentru PSD s-au înregistrat și în alte localități, cu lideri puternici:

Ilva Mică – 73,65% PSD
Șanț – 72,07% PSD
Rodna 71,30% PSD
Lechința 71,13% PSD
Salva – 71,01% PSD
Leșu 70,56% PSD

Primarul comunei Șanț, Ioan Szabo, a explicat că preferința comunității din șanț pentru o guvernare PSD s-a datorat, în mare măsură, nemulțumirilor oamenilor pentru întârzierile plăților APIA, în timpul actualei guvernări. Dar, în același timp, primarul a atras atenția că oamenii așteaptă măsuri concrete și respectarea promisiunilor de la viitorul Guvern.

„Șănțenii și-au dorit o schimbare. Ei au fost foarte afectați și supărați pe actualul Guvern, mai ales din cauza întârzierii plăților la APIA. În zonele de munte acești bani sunt foarte importanți. Dar, în același timp, ei se așteaptă la respectarea promisiunilor , dacă nu 100%, măcar într-o mare măsură. Omul dorește ca administrația să fie aproape de nevoile lui și ceea ce a promis să ducă la bun sfârșit“, a comentat primarul Ioan Szabo.

Totuși, în mijlocul unei „inundației roșii“ de pe întinsul județului, câteva primării PNL au rezistat cu stoicism, în ciuda curentului și au obținut rezultate foarte bune în favoarea PNL.

Runcu Salvei 76,31% PNL
Spermezeu 70,92% PNL
Feldru 53,97% PNL
Chiochiș 41,96% PNL
Șieuț 40,20% PNL
Șieu-Măgheruș 40,16% PNL
Nușeni 32,86% PNL

Sorin Hognogi, primarul comunei Spermezeu, care a fost și pe lista candidaților PNL, a primit un feedback copleșitor din partea comunității, pentur care și-a exprimat recunoștința.

„Prezenta la vot a fiecăruia dintre noi, a fost importantă, de aceea vreau sa mulțumesc celor care m-au susținut, au votat la Alegerile Parlamentare și celor care au crezut în mine. Felicit câștigătorii acestor alegeri și sper sa nu ne dezamăgească. Chiar dacă alegătorii s-au prezentat la vot într-un procent mic, cei mai buni au câștigat. Bravo lor!“, a scris el pe facebook.

Primarul comunei Chiochiș, Vasile Silași, a comentat acest rezultat din prisma eforturilor sale, dar și-a exprimat și nemulțumirea față de conducerea PNL, care , după părerea lui, nu a transmis niciun mesaj oamenilor.

„Sunt mulțumit de rezultat. Din nefericire, la nivel de județ, am pierdut foarte multe comune… Dar o mare greșeală a fost la nivelul liderilor partidului, care n-au transmis niciun mesaj. Dacă ar fi să mergem pe principiile enunțate de partid, cele ale meritocrației, atunci pot să spun că vreau și eu șefia PNL, la nivel național, că am scos un scor mai bun decât Raluca Turcanu. Sigur, o spun la nivel ideatic… Dar trebuie să fie pus un bărbat în fruntea PNL. A fost o greșeală că s-au înlăturat lideri puternici. Trebuie să creăm din nou un partid puternic“, a comentat Vasile Silași.

SPUNE-TI PAREREA