Alegerile s-au încheiat, voturile s-au numărat, dar candidații nu știu încă dacă au ajuns în Parlamentul României. În județul Bistrița-Năsăud, doar patru candidați sunt siguri că vor obține mandate de parlamentari, din totalul de 7 mandate.

Rezultatele pentru alegerile parlamentare au fost previzibile în județul Bistrița-Năsăud. După cum era de așteptat, Partidul Social Democrat a câștigat detașat, cu peste 45 de procente. PNL s-a clasat pe locul al doilea, cu un scor mai mic decât cel de la alegerile locale, 24 de procente. Ioan Țintean a arătat că reprezintă a treia forță politică în Bistrița-Năsăud, și a obținut 8,9 procente, peste media pe țară a partidului.

Bistrița-Năsăud va avea 7 mandate de parlamentari: 5 deputați și doi senatori. Dintre deputați, doar 3 sunt siguri în acest moment că ajung în Parlament. Este vorba de Doina Pană și Daniel Suciu de la PSD, respectiv Robert Sighiartău de la PNL. Celelalte două mandate de deputat se vor atribui în urma redistribuirii.

Ioan Țintean are șanse foarte mari să fie deputat, ținând cont de faptul că ALDE intră în Parlament și filiala județeană a obținut un scor foarte bun, peste media partidului pe țară. Și Alexandru Pugna (PSD) ar putea ajunge parlamentar în urma redistribuirii. De asemenea, nu este exclus ca USR să obțină un mandat de parlamentar în Bistrița-Năsăud, prin Cristina Iurișniți. Doris Moldovan (PNL) are șanse minime să obțină un mandat de deputat.

La Senat, Ioan Deneș este sigur că va obține un nou mandat, în timp ce Ioan Turc (PNL) are șanse foarte mari să obțină, la redistribuire, al doilea mandat de senator din Bistrița-Năsăud.

SPUNE-TI PAREREA