Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, vorbeşte, într-un interviu, despre alegerile din data de 11 decembrie, despre proiectele din fonduri guvernamentale care se derulează în comunitatea sa, dar şi despre importanţa pe care ar trebui să o dea rodnenii votului pentru alegerile parlamentare. Valentin Grapini crede că PSD Bistriţa-Năsăud are cea mai bună echipă de parlamentari

Câtă susţinere a avut comuna Rodna din partea Guvernului PSD pentru implementarea proiectelor importante?
Din punctul meu de vedere, pentru susţinerea proiectelor europene, trebuie să ai o comunitate strâns unită în jurul proiectelor pe care le-ai propus pentru oameni, dar cu siguranţă că fără ajutorul oficialităţilor de la judeţ şi de la Guvernul României, este foarte greu să implementezi proiecte de anvergură. Este foarte necesar şi sper ca lumea să înţeleagă că un proiect de dezvoltare locală trebuie să meargă mână în mână cu un proiect politic şi de aceea, în urma proiectelor pe care le-am implementat şi urmează să le implementăm în comună, având o susţinere totală aplecată asupra lor, a venit vremea ca şi noi să le răspundem oamenilor care au fost lângă noi şi lângă comuna noastră, în sprijinul implementării proiectelor. Este rândul nostru să fim alături de cei care ne-au ajutat şi mă aştept ca pe data de 11 decembrie, toţi rodnenii să fie alături de mine, alături de consilierii locali PSD şi de oamenii pe care îi propune PSD în funcţiile de demnitari.
Care sunt cele mai importante investiţii din fonduri guvernamentale, care depind de următorul guvern? 
Noi, într-o perioadă foarte scurtă, am reuşit să scriem şi să atragem proiecte europene şi guvernamentale consistente pentru comunitatea noastră. Avem, pe Ordonanţa 28, pe PNDL, un proiect de 500.000 de euro, ceea ce înseamnă asfaltarea a 14 străduţe din comuna noastră, din care 5 sunt asfaltate, mai sunt două pregătite şi în curs de asfaltare şi urmează ca în anul viitor să finalizăm proiectul respectiv. Odată cu implementarea acestui proiect guvernamental, toată Rodna o să fie asfaltată, în proporţie de 100 la sută şi aici mă refer doar la străzi şi străduţe comunale, nu mă refer la vicinale şi alte categorii de drumuri. Tot pe proiect guvernamental, prin Compania Naţională de Investiţii, avem un proiect pentru o bază sportivă modernă în Rodna, un proiect ambiţios de aproape un milion de euro, care vine în sprijinul tinerilor din comună şi a celor care doresc să facă sport. Pe lângă proiectele guvernamentale, daţi-mi voie să amintesc şi un proiect finanţat în aceste zile din bugetul local. Este vorba de acoperişul Bisericii Ortodoxe din Rodna. În luna noiembrie, am alocat suma de bani în valoare de 85.000 lei, pentru achiziţionarea a 400 de coli de tablă pentru învelitoarea Bisericii Ortodoxe. Credincioşii din comună şi-au dorit mult această lucrare, drept dovadă că şi ei au adunat, din donaţii, 60.000 de lei iar Primăria Rodna a contribuit cu cei 85.000 de lei.
Ca cetăţean şi ca primar, care credeţi că sunt cele mai importante legi pe care PSD le-a susţinut şi le-a votat în ultimii ani?
În primul rând, vreau să amintesc de o lege aplicată cu mult curaj, într-o perioadă foarte tulbure şi aici mă refer la proiectul de lege cu Codul Silvic, al doamnei ministru Doina Pană, o lege venită pentru români, pentru cetăţeni, pentru averea românilor, pentru că discutăm de aurul verde al României, care a luat şi ia drumul străinătăţii, ceea ce nu este normal. Mai sunt alte pachete de măsuri pe care Guvernul formaţiunii politice din care fac şi eu parte cred că le-a luat. Mă refer aici la întregirea salariilor pentru profesori, creşterea pensiilor sau să le dai oamenilor înapoi ceea ce alţii au tăiat, reducerea TVA-ului, reducerea CAS-ului, sunt măsuri foarte bune. Aş mai vrea să adaug că în perioada de guvernare PSD subvenţiile în agricultură era primite la timp, astăzi ne confruntăm cu greutăţi în primirea acestor subvenţii, care sunt bani europeni, cu cofinanţare guvernamentală, dar care sunt banii ţăranilor, a celor care dau pâine şi plus valoare alimentelor care se produc în România.
Se prefigurează o bătălie destul de importantă în campanie. Cât de importantă credeţi că va fi configuraţia viitorului Parlament pentru următorii 4 ani?
Dacă aş putea să fac o referire la ceea ce s-a întâmplat în 5 iunie, la Rodna… Atunci am venit şi le-am cerut oamenilor să schimbăm şi să implementăm lucruri bune pentru cetăţeni şi am venit cu un program de guvernare locală, prin care le-am spus că ar trebui să avem primar, viceprimar şi majoritate în Consiliul Local. Mesajul a fost foarte bine înţeles de oameni şi lucrul acesta s-a întâmplat, avem majoritate, avem primar şi viceprimar PSD şi continuăm să dezvoltăm comuna şi să o ridicăm acolo unde trebuie să se regăsească. Sigur că şi în plan naţional este foarte important acest lucru. Mă rog să le dea Bunul Dumnezeu un gând bun românilor, să obţină PSD 51 la sută şi să terminăm odată cu alianţele politice. Cred că ar trebui să terminăm odată cu haosul. Cred că oamenii ar trebui să le încredinţeze 4 ani partidelor politice şi, dacă aceşti oameni au să facă ceea ce trebuie pentru poporul român, mai merită să fie aleşi, dacă nu, să fie taxaţi la următoarele alegeri. În decursul anilor, s-a demonstrat că alianţele politice au fost aproape un eşec. Nu am avut oameni care să-şi asume responsabilitatea politică. Eu cred că dacă o singură formaţiune politică ar ajunge la guvernare, atunci nu ar mai putea să dea vina pe nimeni şi pe nimic, ar lua toate deciziile şi, în 4 ani, ar putea să fie evaluaţi pentru ceea ce au făcut pentru România.
La ce scor electoral vă aşteptaţi în comuna Rodna?
Pentru mine şi pentru formaţiunea politică din care fac parte şi pentru comunitatea din Rodna este foarte importantă această competiţie din 11 decembrie. Spun acest lucru pentru că noi, ca şi comunitate, putem să dăm dovadă de unitate în 11 decembrie, putem să dăm dovadă că ne dorim anumite lucruri şi, pe acestă cale, îi rog pe concetăţenii mei să vină la vot, să voteze aşa cum se gândesc ei, dar trebuie să ţină cont că Rodna se îndreaptă într-o direcţie bună, avem 23 de proiecte pe care vrem să le implementăm, care toate sunt vitale pentru funcţionarea şi dezvoltarea comunei şi pentru rodneni. Mă aştept la un scor destul de mare. Aş cere ca împreună cu mine, cu consilierii mei, cetăţenii din comună să voteze aleşii Partidului Social Democrat. Mă aştept la un scor de peste 80 la sută.
De ce giraţi candidaţii PSD la Parlamentul României?
Pentru că sunt oameni care au făcut ceva pentru România. Doina Pană, aşa cum am mai spus, a făcut ceva pentru români. Daniel Suciu este un om foarte tânăr, cu mintea ascuţită, care vine dintr-un mediu atât urban cât şi rural, cunoaşte problemele oamenilor, a fost aplecat asupra lor, este un om tânăr şi, după un mandat de 4 ani de zile, cunoaşte toate problemele şi, cum se spune la noi în popor, cunoaşte toate uşile Guvernului şi ale Parlamentului şi cred că acest om poate să ne reprezinte judeţul şi comuna Rodna cu succes.
Este un om care a fost, de fiecare dată, alături de noi şi, de câte ori i-am cerut ceva, nu ne-a spus niciodată nu şi le-a rezolvat, în limita posibilităţilor. Discutăm şi de domnul senator Deneş, care este un om cu multă experienţă, un om al judeţului Bistriţa-Năsăud. Sunt oameni care pot să fie recomandaţi atât de societate, cât şi de noi, ca şi conducători ai comunităţilor, pentru funcţia de demnitari ai României. Este o mare diferenţă între oameni care au încercat să facă ceva şi oameni care au distrus. Nu discutăm de o altă formaţiune politică, care are la bază şi vine cu o geneză din tăieri, din creşteri de taxe, din reducerea investiţiilor. Sunt lucruri total diferite şi opuse. Asta aş vrea să vadă rodnenii. Nu pot să spun că la noi toate lucrurile sunt roz, dar, spre deosebire de ceea ce mai există în competiţie, eu cred că Partidul Social Democrat are cei mai buni oameni şi merită să li se acorde un mandat de 4 ani de zile.
(PE)

SPUNE-TI PAREREA